Restu' exact

JL

2011-10-08T23:09:00.003+03:00

înainte să-mi pun ochelarii cu lentile sferice, negre,

îmi pusesem centura. măcar pe drumuri să fiu pacifist.

în difuzoare se auzeau în mare parte john lennon cu "imagine"

şi nirvana cu "rape me".

uneori uitam să mă mir de alternanţa câmpurilor pustiite

cu a cea câmpurilor acoperite de beton,

la intervale atât de scurte.

(desigur, uneori uitam să mă mir şi de viteza noastră.)

de altfel, pacifistul îşi are originea în mica porţiune de libertate

experimentată de fiecare dată cu aceeaşi intensitate pe aceeaşi porţiune de undeva de prin buzău.

hotărâsem între timp ca atunci când mor să fiu incinerat,

iar cenuşa mea să fie împrăştiată exact peste porţiunea cu pricina.

- ca o garanţie a libertăţii de după moarte.

oraşele nu se deosebeau prea mult între ele,

ori mai mari, ori mai mici.

semafoarele arătau aceleaşi culori,

iar pe trecerile de pietoni păreau a păşi mereu aceeaşi oameni.

câmpurile, deşi nelocuite, purtau amprenta oamenilor

prin simetria şi geometria aproape perfectă.

satele moţăiau.

în marele oraş publicitatea e totul,

alături de degradare.

pe un şantier de construcţii o vagaboantă îşi lasă chiloţii în vine şi se pişă.

zâmbeşte naiv maşinilor.

- doar conceperea motivului ar cauza unora nevroze.

am văzut multe tâmpenii la viaţa mea,

ce am auzit în schimb, nu prea am luat în considerare.

în centru, un moş cu un topor în mână

încearcă să ciopârţească un stâlp,

strigând în gura mare: "copacii nu scuipă picături de lumină incandescentă,

ei fac umbră pământului!"

toţi în jurul său par a fi de acord,

totuşi se feresc din/de calea lui.

constrângerile constrâng la conformare,

alternativa este aparenţa de nebunie.

însă moşul, mare pişicher, ştie mereu ce să zică,

îşi priveşte copiii crescuţi de-atunci: "niciodată nu e prea târziu!"

vasăzică... mai există speranţă?!

A Borkan Production

ceaşcă de ceai

2011-09-24T22:07:00.004+03:00

m-am câcat o ceaşcă de ceai

demnă de pus pe masă lângă prăjiturele,

şi am zâmbit ostentativ cu dinţii pe afară,

lăsând să mi se vadă gingiile.

- erau curate, roşii, sănătoase -

ochii mi se închideau de fiecare dată.

am fost apreciat disimulând,

însă acea apreciere era simulată.

ştiam asta, dar dacă tot începusem

nu aveam decât să-i urmez cursul.

indiferent, viaţa tot acelaşi cerc închis ar fi fost.

"într-un coş de rufe n-au ce căuta haine curate",

mi-am tot repetat,

"însă toate se murdăresc oricum, de cum le punem pe noi".

A Borkan Production

barba

2011-05-16T00:33:00.015+03:00

mi-e goală faţa fără barbă, mi-e goală şi mi-e rău,
dar lama fost-a-n mâna mea, mi-am fost singur călău.
acum să dau ochii cu lumea mi-este mult prea frică
deşi barbă-i încă în mine, pe-afară e prea mică.

privirile nu contenesc, toţi zic c-arăt mai tânăr,
fixaţi în egoismul lor nu observă şi cum sufăr.
"sus pânzele!" - aş fi ţipat şi-aş fi plecat departe,
însă un pirat fără barbă, nicicând că nu se poate.

acum stau fix în faţa oglinzii şi mă uit mirat la mine,
c-o foarfecă în mână şi-un drac pe umăr ce ţipă
"pariu că nu te ţine!"
…

(cu toţii suntem deseori uşor duşi cu pluta,
lasă-mă să-mi crească barba şi-o să-mi găsesc singur ruta.)

A Borkan Production

Sursa poza

A

2010-12-12T16:10:00.010+02:00

nu mai e ca şi cum aş merge la pas,
se pare că nu-i soluţie chiar pentru orice impas.
şi totuşi încăpăţânarea îmi continuă,
ţelul tot o viaţă ferită de muncă asiduă.

static e ori omul, e ori gândul,
iar ori omul, ori gândul e ori violentul, e ori blândul.

el - început de viaţă şi ca oricare cetăţean normal
ajunsese să înţeleagă că e mulţumitor şi un conţinut banal.
o familie, o casă, un salariu modest,
şi oleacă de frică băgată în piele
care să înăbuşe orice formă de protest.

însă diferenţa de la teorie la practică
e ca diferenţa de la cer la pământ,
o mentalitate statică,
care e trezită doar de cel mai rece vânt.

prăbuşirea credinţelor duce la alienare,
tragic e momentul în care nu mai există nicio alintare.

şi totuşi el încearcă iarăşi să se ridice,
se consideră totdeauna singur, deşi lasă pe alţii să se implice.
acceptă ajutorul însă ajunge să nu-l mai recunoască,
viaţa o mai vede doar ca pe o mască după o altă mască.

conştientizarea de sine se pierde pe drum,
obsedat doar de gândul - "viitorul nu va fi trecutul,
întregul nu va sfarşi iar în scrum".

în final antagonismul dintre dorinţă şi realitate
doar te ţine treaz nopţile amăgindu-te cu imagini îndepărtate.

dumnezeu o să ne ierte, e de datoria lui,
la fel cum părintele ar trebui să se simtă vinovat pentru greşelile copilului.

A Borkan Production

A Borkan Production

de dragu' diversitatii

2010-11-25T22:33:00.017+02:00

A Borkan Production

restante

2010-06-29T16:27:00.013+03:00

A Borkan Production

sesiune

2010-06-09T21:28:00.005+03:00

A Borkan Production

cuvinte

2010-01-28T10:44:00.006+02:00

A Borkan Production

etaju' 1

2010-01-18T21:46:00.003+02:00

Toată viaţa am locuit în blocuri, exceptând zilele sau săptămânile petrecute la ţară, când venea timpul ca pământul să fie muncit, iar părinţii mei, mai mult neavuţi decât avuţi, nu aveau în grija cui să mă lase şi se vedeau nevoiţi să mă care după ei. În rest doar în blocuri.
Chiar la scurt timp după ce m-am născut, fapt pe care eu singur îl pun în seama faptului că tatăl meu nu s-a mai putut stăpâni şi şi-a dat drumul într-un moment de euforie şi maximă potenţă în condiţii de temperatură şi umiditate perfectă (vasăzică spermatozoidul potrivit la locul potrivit), am fost aşezat în pătuţul meu din camera garsonierei aflată exact şi precis la etajul 1.
Odată cu trecerea timpului locaţia s-a tot schimbat. De atunci am mai locuit la etajul 3 sau 4, la parter şi chiar subsol, însă doar pentru un an, an în care am experimentat situaţia nefericită şi prea puţin documentată a unui şobolan, fără lumină şi dominată de o stare de nelinişte, în schimb plină de mirosuri bizare. Maximul atins a fost etajul 9, timp de două săptămâni în care m-am putut bucura de singura privelişte destul de puternică cât să mă impresioneze. Nu am reuşit niciodată mai mult de atât, însă cel mai probabil chiar dacă aş reuşi acest lucru nu mi-ar fi destul. Întotdeauna aş vrea mai sus. Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Acoperişul.
Deşi locaţia se schimbase de atâtea ori, locatarii rămâneau mereu aceeaşi, aşadar prea mare diferenţă nu era. Oriunde aş fi ajuns, orice etaj aş fi atins tot aceleaşi feţe le vedeam.
Colocatarii principali? Chiar părinţii mei. Ştiu că definiţia oficială a DEX-ului pentru colocatar este „persoane străine care locuiesc în aceeaşi casă pe baza unui contract”, sau ceva de genul, şi nu înţeleg de ce aş fi zis greşit că părinţii mei ar fi colocatari. Ei m-au făcut. În certificatul de naştere, care este un contract oficial de altfel, ei sunt trecuţi ca titulari, iar prin consimţirea acestui fapt sunt obligaţi, tot de acel contract, să-mi ofere un acoperiş timp de cel puţin 18 ani. Alt motiv pentru care îi numesc colocatari? Chiar erau străini unul de celălalt. Certurile erau dese, neînţelegerile dintre cele mai idioate, iar finalurile pline de excese de furie şi cuvinte aruncate din orişicare colţ al lingvisticii române, urmate de o scurtă despărţire a celor doi, timp care era umplut pentru mama de lacrimile ei, iar pentru tatăl meu de teoriile sale de conspiraţie împotriva sa.
Mama până la urmă a plecat. N-o judec, doar o înţeleg. Eu am rămas, nu pentru că aş fi vrut, dar eram conştient încă de la început de cum se va termina totul. Aveam un plan.
Ceilalţi colocatari? În principiu colegii, dintre care unii evoluaseră la rangul de prieteni. De ce îi consider şi pe ei aşa? Pentru că 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână petrecute în aceeaşi cameră cu nişte străini vă transformă în colocatari. Oricare din noi era un stereotip, un caracter pe care aveam să-l întâlnesc în viaţă iar şi iar, doar că sub diferite figuri.
Ce-mi plăcea cel mai mult la faptul că am locuit toată viaţa, exceptând acele zile sau săptămâni pierdute la ţară, în blocuri? Serile de vară. Căldura soarelui care tocmai apunea, iar eu cu capul lipit de geam, orbit de razele roşii intensificate la contactul cu sticla geamului mă pierdeam uşor şi voit..
Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Desigur că acoperşisul. Iar odată ajuns aici, cel mai de sus punct, nu mai există decât o traiectorie. În jos.
Aşadar, între timp am murit. Nu prea înţeleg de ce mirarea, oricum s-ar fi ajuns aici în cele din urmă. Probabil din cauză că aşa încep cei care aud de cele întâmplate să-şi conştientizeze propria finalitate. Oamenilor le pare rău de tragedia altora, însă de a lor se tem.

A Borkan Production

'te..

2009-10-29T23:50:00.005+02:00

la conta' de gestiune.. aştept timpul să treacă,
limbile ceasului înaintează greu, de zici că se îneacă.
profa este trendy, ca-n secolul XXI,
iar eu stau singur în spate, făcând pe nebunul.
viitorul mi-e scris, o să mă fac contabil,
nu pentru c-aş vrea, ci pentru că-s capabil.
o să ajut firmele să intre-n faliment,
iar cu banii furaţi o să-mi permit un concediu permanent.
pensionarea s-aştepte, o să tot trândăvesc,
iar pe profii care mă trec o să-i tot iubesc.
ASE-ul e nevoie mai mult decât plăcere,
dar, nu-i aşa, prin nevoi a ajuns omul să prospere.

abp

dirge

2009-09-02T15:05:00.009+03:00

nu-ţi fă griji pentru mine, eu sunt deja mort...
şi sunt mai fericit aşa, dorm noaptea sub stele într-un cort.
iisus nu se mai întoarce, de fapt nici n-a plecat,
oameni care să se martirizeze mereu au existat.
un rău în plus nu-şi mai face simţită prezenţa,
cum nici un bine în plus nu mai face diferenţa.
părinţii se trezesc dimineaţa cu grija zilei de mâine,
în timp ce copiii nu se întreabă nici cât valorează o pâine,
astfel din cauza inocenţei copiii devin cobai,
părinţii mereu zic că „bătaia-i ruptă din rai”.

nu-ţi fă griji pentru mine, eu sunt deja mort...
şi mi-e mai bine aşa, nu tre’ să vă mai suport.
şcoala nu te-nvaţă nimic, decât unde ţi-e locul,
astfel când eşti mare ţi-e frică să-ţi mai încerci norocul.
educaţia ţi-o faci singur, din momentul când te-ai născut,
însă văzând aceleaşi lucruri peste tot, ţi-e greu să nu caşti
sau să nu rămâi mut.
speranţa moare ultima... nu-ţi fă griji pentru ea,
nu-ţi fă griji nici pentru mine... tu mănâncă şi bea.

A Borkan Production

Death In Vegas - Dirge
Asculta mai multe audio Muzica

cu plăcere

2009-08-14T22:28:00.010+03:00

atâtea ore pierdute cu ochii aţintiţi în tavan,
dar niciun minut cu vrăjeli gen can-can.
nu umblu cu nimic ascuns prin buzunare
şi caut doar linişte sau doar răzbunare.
sfaturi primite: fă-ţi prieteni, dar n-ai încredere în nici unu’
şi loveşte cu mintea, niciodată cu pumnu’.
ca să ajungi departe trebuie încontinuu să mergi,
să uiţi de tine, trecutul să ţi-l renegi,
iar când ajungi în vârf, ţine-te tare,
căci de’abia atunci vezi de ce e omu’ în stare.
finalul vine.. la sfârşit evident
şi n-ai cum să-l eviţi..
oricât ai fi fost de atent.

A Borkan Production

Sursa poză

"nu doresc nici să demonstrez, nici să uimesc, nici să distrez, nici să conving"

2009-06-17T14:23:00.006+03:00

„suntem cu toţii spânzuraţi sau buni de spânzurat,”
cât despre mine, m-am născut cu cordonul ombilical de gât legat.
„eu am unul din aceste fericite caractere care trage din ură un profit şi care glorifică în dispreţ,”
din moment ce răul a rămas singura oază a spiritului într-o lume în care toţi şi-au pus un preţ.
„gustul meu diabolic pasionat de prostie”
- indus de mass-media într-o stare de frenezie -
„mă face să găsesc plăceri deosebite în deghizările calomniei,”
dar şi ca nopţile să le dau tribut insomniei.

„nu doresc nici să demonstrez, nici să uimesc, nici să distrez, nici să conving,”
doar îmi caut liniştit locul, fără să bruschez, fără să ţip, fără să împing.
„am nervii mei, orgoliul meu,”
motiv pentru care n-am nevoie de niciun dumnezeu.
„îmi doresc un repaos absolut şi o moarte continuă,”
venită după o viaţă de trândăvie şi ferită de o muncă asiduă.

„inima mea nu are poate uimitoarea urâţenie a chipului meu,”
în final pot doar să sper că cel din oglindă nu sunt eu.

A Borkan Production după “Les Fleurs du Mal” de Ch. Baudelaire

Sursă poză: link

sfidează timpul (poezie poliţistă)

2009-02-10T17:39:00.010+02:00

sfidează timpul, sfidează ordinea firească,
i-a fost de'ajuns doar să se nască.
nu vrea să plece, din minte să dispară,
în faţa timpului păstrează o atitudine bizară.
scopul - să trăiască veşnic, ca nemuritor,
slujba de zi - un simplu scriitor.

timpul îl priveşte cu ochi răi, caută să-l asasineze,
scriitorul continuă în cuvinte viaţă să capteze.

zilele, lunile, anii tot trec,
timpul înjunghie, scriitorul înghite în sec,
ca-ntr-un final materia să dispară,
aparent pentru timp înc-o victorie, pentru noi amară.

şi totuşi numele încă-i persistă,
iar la înfrângerea timpului tot omu' asistă.

deşi timpul ucide, fără milă, treptat...
cea mai mare crimă e a omului care n-a fost uitat...

A Borkan Production

Sursă poză: link

"Festivalul de Poezie Poliţistă"

2009-02-10T11:39:00.004+02:00

Pentru că îmi plac provocarile:

era o seară liniştită... până sună telefonul,
el se bucură, căci alungă monotonul.
răspunse ca de obicei cu jumătate de gură,
totuşi mereu în căutare de o nouă aventură.

la celălalt capăt o voce disperată,
din tot ce mormăia se-nţelegea doar "biata fată...".

într-un final omu' nostru înţelesese povestea..
o altă prostituată moartă... cum se-ntâmpla adesea.
notă adresa şi ieşi pe uşă-n grabă,
detectiv respectat, avea maşină o rablă.

ajuns la locu' faptei începe ancheta,
atât de meticulos, verifică şi mocheta...
constituia un indiciu orice părea dubios.
detectivu' nostru era un om serios,
făcea din totul o artă, făcea totul din pasiune,
era un fel de sherlock holmes, ai putea spune.

după ce-ntoarse casa cu susul în jos,
descoperi ceva de-a dreptul curios..
pe măsuţa de lângă pat.. lângă flori, un joben..
iar în el un bilet pe care scria:
"i've killed and i will kill again"...
detectivu' fu în stare să zică doar:
"la naiba.. un psihopat monden...
pe ăsta nu-i în stare să-l înfunde nici betmen."

cazul era clar ca omul sub soare,
un v.i.p. omorî o prostituată,
dar nici vorbă de-nchisoare.
egalitatea-i egală cât stăm p-acelaşi nivel,
doar unii's de bamboo, iar restu’s dorel.

A Borkan Production

doar c-un trabant..

2009-02-07T20:13:00.012+02:00

[...]

vântul o să ne ducă, o să umblăm teleleu.
drumurile le văd deja, făcute din castane
şi infinite, exact ca-n filmele americane.
[...]

A Borkan Production

sursă poză

definiţie

2009-02-05T13:20:00.009+02:00

[...]

nu încerc să plac, nu încerc să încânt
şi n-am nevoie de tine, pot să-mi tai singur din avânt.

A Borkan Production

Sursă poză: link

versuri mă, versuri..

2009-02-01T20:42:00.012+02:00

nu lua în serios dacă nu consideri să merite,
căci minţile fericite sunt cele de gânduri rele ferite.
[...]

ce să fac? râd cât încă mai pot..
deşi sunt mai puţine momentele bune să le socot.
ce să facă? încă dă din coate
şi visează la momentu' când totu' o să-i iasă peste noapte.

las pe alţii să-şi facă loc cât mi-l caut pe al meu
şi las pe alţii să se grăbească în intersecţii în timp ce stau în troleu.
tot acolo ajungem, fie că ne place sau nu...
[...]

A Borkan Production

sursă poză

taci mă, taci..

2009-01-23T14:39:00.011+02:00

[...]

greşeşti de'atâtea ori raportându-mă la tine,
sincer, nu suntem egali, nu trăim într-un stup de albine,
dacă nu poţi tu nu înseamnă că nu pot nici eu,
deci... unde-i vina mea că greul tău e mai greu?

[...]

A Borkan Production

sursă poză

pe stomacu' gol

2008-11-13T17:48:00.005+02:00

e ora două şi stomacu-mi ţipă că-i lihnit,
îmi cer scuze, îi răspund că aveam căştile puse,
deci nu l-am auzit...
drept răsplata începe să răsune tot mai tare,
parcă pot să şi deosebesc printre strâmbături cum zice:
"VREAU MÂNCAAAAAAAAARE!"
mă dau jos din pat şi mă uit în frigider,
acum o săptămână parcă era mai multă mâncare...
halal mister...
pun mofturile la o parte şi scot salam şi caşcaval,
tai şase felii de pâine şi-mi fac sandvişuri - ceva banal.
le aranjez simpatic în farfurie şi le îndes în cuptor...
dau la trei minute şi aştept.. între timp pierd vederea color.
alarma sună, iar eu sunt entuziasmat...
deschid uşa şi rămân oarecum marcat...
salamu' balonat,
iar caşcavalu' clocoteşte lângă farfurie...
genial... dintr-un prânz am reuşit să-mi fac o jucărie...

A Borkan Production

student dom'le.. student

2008-10-21T21:28:00.008+03:00

dimineaţa pe-ntuneric te trezeşti, te speli şi pleci,
n-ai timp să mănânci nici măcar o porţie de terci,
autobuzul vine şi tu trebuie să-l prinzi,
alături de vreo alţi 3o de indivizi.
[...]
babele aşteaptă scaune de parcă le-ar fi fost scris,
la cum se-mping ai zice că se dă pâine cu mici gratis.
la geam stă un moş ce-şi tuşeşte plămânii,
provocând scârbă şi ură... ce greu se-abţin pumnii.
autobuzul porneşte şi trece staţie după staţie,
după 4o de minute ajungi şi tu la destinaţie.

[...]

A Borkan Production

zâmbiţi, vă rog

2008-09-21T12:52:00.002+03:00

19 ani - şi-am ajuns şi student,
după grădiniţă, generală şi liceu..
dovadă că-s consecvent.

[...]

A Borkan Production

Cuvânt de început

2008-09-15T10:00:00.001+03:00

Îmi scot costumul de la naftalină
Şi mă îndrept către liceu,
Curtea e de lume plină,
În fruntea tuturor un "zeu".

E Ştefan, ce plebei cuvântează,
Noul an inaugurând,
Vocea groasă impresionează,
Îl domină numai un gând.

- Prosperitate noului an,
Noi doar asta ne dorim,
Şi să facem la plural “un ban" !
Băi, ce sublim..

Profesorii aliniaţi în spate,
Zâmbesc sadic elevilor,
- Ai mei or să ştie toţi carte,
Iar dacă nu mi-i omor.

[...]

Patru ani au trecut,
Şi alţii o să mai treacă,
Acesta a fost un cuvânt de început,
De la unul dintre cei care mai departe pleacă.

A Borkan Production

La ville de mes grands-parents

2008-08-30T23:48:00.002+03:00

Cum intrai în oraş deja vedeai celălalt capăt. Mai degrabă ar fi un sat, dar datorită importanţei sale i s-a acordat acest statut. Ce importanţă poate sa aibă un oraş atât de mic? Păi acest mic oraş este centrul universal al producţiei de tirbuşoane, şi cum majoritatea locuitorilor nu prea sunt întregi la minte şi chiar şi surprinderea unei veveriţe care găseşte o nucă cerea un toast, deci o şampanie, un tirbuşon cu care să desfacă acest nelipsit tovarăş al jovialităţii venea tocmai logic. Nu erau ei întregi la minte, dar nici astfel încât să spargă sticlele de şampanie, ei erau fini cunoscători ai calităţii şi apreciau frumosul.
Mergem mai departe, căci am început să mă plictisesc chiar eu de propriile-mi explicaţii. Undeva în mijlocul oraşului, pe partea stângă a singurei străzi asfaltate din oraş - era artera principală, de – se afla una dintre cele mai surprinzătoare case, atât din punctul de vedere al unui architect, cât şi din cel al unui simplu om care se mira de cum dracu’ înca nu s-a prăbuşit chestia asta.
Era o casă destul de mare, cu un etaj, o uşă de intrare în faţă şi încă trei ferestre, două jos şi una la etaj, anticipând astfel şi numărul camerelor ce le vom studia puţin mai incolo. Prima fereastră, cea din dreapta.. păi cam lipsea, era plină de găuri ca şi cum cineva ar fi spart-o, cea de-a doua fereastră, cea din stânga, era mereu aburită, iar cea de la etaj nu prea avea vreun rost, perdeaua fiind mereu trasă.
Intrând în casă - altă ciudăţenie, observi un mic hol care se împarte în trei, parcă ar fi o mică intersecţie, nu alta, şi fiecare sub-arteră duce în una dintre cele trei camere.
Ca primă cameră o aleg pe cea de sus, mi-e frică de înălţimi aşa că văd asta ca o bună ocazie să-mi depăşesc teama. Urcând treptele observi cum toată casa înclină spre partea stangă, asta cum urci, căci dacă ar fi să cobori ar înclina spre dreapta, până ce blochează orice drum înspre cealaltă parte, făcând astfel imposibilă existenţa unei alte camere pe acest etaj. O luăm la dreapta, dăm de o uşă plină de zgârieturi şi o deschidem. Ah, am uitat să vă spun, casa nu este a mea, eu locuiesc vis-à-vis, casa este a unor bătrâne, cam nebune dupa părerea mea, ce locuiesc aici cu mult timp înainte de a mă naşte.
În prima cameră dăm de prima tanti, spun aşa din lipsă de respect şi de cunoştinţă, ar putea fi bărbat la ce mustaţă are. Camera ei este una înaltă, cu toti pereţii acoperiţi de biblioteci însă nici urmă de vreo carte. În schimb rafturile toate erau acoperite cu iarba mâţei sau Nepeta Cataria – un pic de latină nu strică niciodată. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama până acum, dar tanti Chimera avea o înclinaţie patologică către pisici, de aceea camera ei era şi plină de astfel de specimene, iar ea încerca să le ofere un mediu cât mai confortabil. Îi plăcea să vadă cum pisicile, sub efectul plantei oferite cu atâta dragoste, cădeau una câte una ca rahatu’ de porumbel, scuzaţi-mi limbajul, de pe rafturile bibliotecii cu spume la gură, extaziate, cum se prăbuşeau la podea şi rămâneau astfel cel puţin jumătate de oră până s-o ia de la capăt. Poate vi se pare puţin sadică imaginea, dar în mintea ei nu exista ceva mai frumos decât asta. Mintea Chimerei era foarte ciudată, mereu se credea la Oktoberfest, înconjurată de cârnăciori şi bere, şi auzind mereu muzică în cap, chiar fredona uneori “dam dam duri dam dam..” şi aşa mai departe, de aceea şi surorile ei mai mari au izolat-o sus pentru a nu le mai stresa. Un alt lucru neobişnuit în camera ei era faptul că pe tavan nu exista nicio lustră, ci doar un leagăn, la care Chimera ţinea atât de mult încât prefera uneori chiar să doarmă în el în dauna patului care oricum era suprapopulat de pisici. Nu ştiu exact la ce ţinea mai mult tanti asta, la pisicile ei sau la leagănul ei.
Acum spre a doua cameră. Coborâm iarăşi treptele, acum observaţi cum casa înclină spre cealaltă parte, exact cum am zis mai devreme, şi ne îndreptăm spre bucătărie. Cea de-a doua soră, îi vom spune Freni era chiar mai nebună decât prima, doar că ea şi-a ales o nebunie mai acceptabilă, se credea bucătar. Aşa că toată ziua nu făcea altceva decât să gătească şi să gătească şi iarăşi să gătească cele mai fine mâncăruri, de aceea şi geamurile mereu aburite. Într-adevăr se pricepea, într-adevăr.. zic asta pentru că ştiu, chiar şi eu am trecut o dată pe la ea. Acum să nu credeţi că le fac vizite. Nu. Există o metodă mult mai simplă. Doar sun la uşă.
Suni la uşă şi aştepţi. Freni încurcă de obicei soneria cu clopoţelul ce ar anunţa o nouă comandă, vine, deschide uşa şi îţi aruncă în cap exact ce tocmai a terminat şi pleacă. Nu-i cel mai frumos mod de a servi o persoană, dar după ce termini de mâncat nu numai că te opreşti din a o înjura, ba chiar o alinţi în gând. Şi lui Freni îi plac pisicile surorii ei, de aceea uneori le face de mâncare. Însă nu urcă niciodată. Aşa că pisicile sunt nevoite să coboare când li se face foame. De obicei coboară cea desemnată de către celelalte (pisicile constituiseră o adevărată francmasonerie de ceva timp şi controlau în fapt întreaga casă, mai că ai zice ca prezenţa bătrânelor în casă era doar tolerată). Ajunsă în bucătărie pisica miaună, iar Freni, văzând-o, îi lipeşte “comanda” de cap şi îi dă un şut în fund ca să-i fie clar că doar atât are pentru moment. Pisica urcă cu mâncarea şi începe festinul.
Ca orice eveniment şi acesta are o parte întunecată, pisicile uneori stând prea mult sub efectul ierbii uitau să coboarea dupa mâncare, iar când se trezeau şi îşi aminteau erau deja lihnite. În astfel de momente nici una dintre pisici nu vroia să fie aleasă să se ducă pentru mâncare, deoarece era conştienta de ceea ce s-ar putea întâmpla. De cele mai multe ori când se ajungea în această situaţie, pisica desemnată să aducă mâncare, cum intra pe uşa era digerată de către celelalte cu tot cu pacheţelul de mâncare, nu că s-ar fi pus rău cu ele, ci doar pentru că fusese considerată a fi cea mai dispensabilă.
De cele mai multe ori Chimera nici nu observa dispariţia uneia dintre pisici, însă când observa nu facea altceva decât să se dea în leagăn până uita (din cauza asta nici nu dădea vreodată nume pisicilor).
În sfârşit ne îndreptăm şi spre cea de-a treia cameră. Pentru persoana din această cameră nici nu ştiu vreun nume, nici nu-mi vine în gând unul sau altul. Ştiu doar că stă în acelaşi scaun de când sunt pe lume şi că niciodată nu zice nimic. Singurul moment în care îţi dai seama că e vie este când te apropii de fereastră. Nu suporta să vadă pe nimeni aşa că în momentul în care cineva se aproprie de casă începe să arunce cu cărămizi după el sau ea, în funcţie de caz. Din cauza asta fereastra era plină de găuri şi, din moment ce nu se poate apropia nimeni s-o schimbe, aşa a fost mereu şi am un vag sentiment că aşa o să şi rămână. Când eram mic mă amuzam când vedeam un trecător cum primea o caramidă în cap. La un moment dat începusem chiar să mă întreb de unde are ea atâtea cărămizi, însa într-o seara îmi explică tata. Pur şi simplu le scoate din perete şi le aruncă (răspuns la întrebarea de ce casa înclina într-o parte).
Interesant cum totul a reuşit să decurgă cât de cât normal atâţia ani fără ca nimeni să aibă ceva de obiectat.
Aşa că într-o noapte puţin după ora două se adună toţi orăşenii şi dau foc casei. Martor la toată întâmplarea o văd pe cea din a treia cameră cum doar stă pe scaun, ca întotdeauna, deşi înconjurată de flăcări şi nu puteam decât să mi-o imaginez pe cea de la etaj cum doar se dădea în leagăn încercând doar să treacă mai repede peste, iar cea din bucătărie probabil nici nu a simţit acele câteva grade în plus.
„Agnus Dei” – iarăşi, puţină latină nu strică niciodată.
Şi dacă mă veţi întreba de ce s-au întamplat toate acestea, sau de ce aşa brusc vă pot zice doar atât: au fost considerate a fi cele mai dispensabile...

A Borkan Production

spune pe bune ?

2008-08-28T18:43:00.001+03:00

dacă mor mă transform în nor
şi dispar cum bate vântu' ?

[...]

hai să stăm la o terasă şi să bem un Sprite,
de faptu' că nu-mi merge aerul condiţionat să mă vait,
să mă uit hipnotizat la bolu' de alune,
viaţa bate filmu', nu-i mereu "Spune pe bune !".

A Borkan Production

Hobby #2

2008-08-27T13:25:00.002+03:00

a.b.p.

(click pentru mărire)

...

2008-08-26T00:02:00.002+03:00

....

şi deodată ieşi din baie,
coborî toate treptele
şi se trezi în plină ploaie.
apa proaspătă o răcorea,
în timp ce apa duşului, fierbinte, doar o obosea.

făcu câţiva paşi şi alunecă pe bordură,
murdară, lovită, dar fericită - o nouă postură.
se ridică şi îşi continuă drumul,
acum nu mai strângea de durere pumnul.

ploaia se opri şi în aer se simţea un parfum de piersică,
ochii i s-au umplut de lacrimi... nu mai era nevoie nimic să zică.

A Borkan Production

visând la gibraltar

2008-08-05T16:42:00.003+03:00

stau... şi mă uit la valuri,
şi la cum se izbesc de maluri.
minte de maimuţă...
visez la o insulă pustie, un cocotier şi o căsuţă.

am de gând chiar să învăţ să pescuiesc,
ca om am tendinţa să mă... maimuţăresc.

A Borkan Production

hobby

2008-08-04T18:20:00.001+03:00

a.b.p.

dureri de apendice..

2008-07-18T20:50:00.004+03:00

Într-o dimineaţă, o raţă şi-o găină,
S-au pus să facă un tort,
Însă n-aveau făină.

- Mon cher gallina, j’ai une idée,
În casa fermierului, făină sigur e!
Eu zic să mergem într-acolo,
Dar te rog să vii cu mine,
Căci mi-e frică solo.
- Mon cher răţuşcă, genial gând,
Dar să mergem, căci nu terminăm doar stând.
Plecând spre casă, cu toată herghelia se-ntâlniră,
Se salutară politicos,
Însă nimănui cu ce-aveau de gând nu răbufniră.
Ajungând în faţa unei ferestre,
Se gândeau cum să intre, dar fără să alerte.
- Mon cher gallina, pân-acolo cred că pot să zbor,
Sper doar să nu mă prindă, căci altfel mă aşteaptă-un topor.
Raţa din două bătăi ajunse pe pervaz,
Iar ce văzu în casă aproape o lăsă fără glas,
O marcă atât de tare încât îşi zise: - Mai bine las' !
Pe masă adormit, c-o sticlă lângă, un dâns,
Mai încolo, o femeie, spălând vasele se abţinea din plâns,
Copiii, pe jos, trăgeau din mucuri de ţigară,
Pentru cei de neamul lor o imagine hilară.

- Mon cher gallina, în lume pe toate n-ai cum să le cunoşti,
Însă fi sigură de asta: “Oamenii e proşti..”

A Borkan Production

în căutarea cuvintelor potrivite

2008-07-10T13:12:00.002+03:00

[...]

căutând cuvinte potrivite şi rime perfecte,
- e iadul pe pământ pentru cel ce nu ştie s-aştepte -
[...]

şi totuşi cea mai mare temere e să reuşesc...
odată ajuns în vârf nu-mi mai rămâne decât să mă prăbuşesc.
rămân cu idealul, un puşti cu un vis,
acesta fiind şi singurul meu compromis.

A Borkan Production

sursă poză

"din ceas in ceas"

2008-07-08T22:12:00.002+03:00

Scârţâitul scaunului îi făcea acum plăcere,
Lângă, pline de mucuri, erau două scrumiere,
Fereastra înnegrită, de pătrundeau doar câteva raze,
Parcă fotografiindu-l, mereu în aceleaşi ipostaze.
În cameră domnea un amestec de ţigară cu naftalină,
Cea din urmă-l izolează, cea dintâi îl alină.
Încerca să-şi reamintească tot ce a fost
Şi se chinuia să le găsească la toate un rost.
Însă îşi dădu seama că astfel de gânduri îl fac doar anost,
Exact ca un bun creştin ce păcătuieşte, dar ce ţine post.

Imagini colorate îi defilau prin minte,
Sunete de nicăieri îi treceau pe lângă ureche,
Toate astea-l ajutau să conştientizeze că încă mai simte,
Deşi de mult se înjumătăţise o pereche.

Bătrânul stătea.. şi se uita pe podea,
Căutând nu ştiu ce poză, aruncată.. cu ea.
Ştia că urmează să o revadă cât de curând,
Îi treceau prin minte scrisorile ce i le scrisese.. rând cu rând.

Bătrânul acum doar mai aştepta,
Nu mai putea face nimic.. nici nu voia.

În încăpere se lăsă răcoare, iar omul nu mai era.

A Borkan Collaboration după o producţie sorin_mw

ce mi se mai c*** mintea

2008-05-14T20:15:00.003+03:00

[...]
sunt om, deci ceva cam defect,
definiţia mea: om cu scrisu' infect.

[...]

lua-mi-aş visele şi băga-le-aş într-o valiză,
ca apoi să mă închid într-un beci şi să le supun la o analiză,
ph neutru, ph acid sau ph bazic,
nu contează nici unu' atât timp cât eu rămân static.
reacţie endotermă sau reacţie exotermă,
pentru experimente am nevoie de un spaţiu mai mare,
... mă duc să-mi cumpăr o fermă.
biserica nu-i de acord cu mine,
am aruncat asupra ei o anatemă,
să creadă cine vrea şi să creadă ce vrea,
nicio problemă,
doar că nu corespunde cu politica mea.

[...]

A Borkan Production

Sursă poză: link

la cerere..

2008-04-26T12:24:00.001+03:00

plin de energie, dar fără idei,
doar prea confuz.
mintea-mi prea plină de mărunţei
aşa că am scos-o din uz.

mă uit în oglindă şi mă amuz,
sec.

[...]

A Borkan Production

CEMK

2008-03-22T10:39:00.001+02:00

Îmi iubesc liceul.. încă nu ştiu de ce,
Probabil aşa mi-a fost băgat în minte.
Îmi ador directorul, el e cel mai tare,
Celorlalţi directori din oraş - "Fără supărare!"
El conduce liceul c-o mână stabilă,
(ca să nu zic de fier)
Pentru a conduce liceul el e persoana cea mai abilă,
(n-o să zic "pour nous subjuguer")

Avem paznici la uşă... protecţie garantată,
Primul incident a fost şi cel de ultima dată.
Avem la gât elemente de indentificare,
Asta pentru a calma a directorului îngrijorare,
Te prindem o zi fără ne purtăm ca atare,
Te trecem pe listă şi te dăm ca exemplu.
Doar n-am vrea să ajungă haosul în al nostru preaiubit templu.
Uniforma este de strictă necesitate,
Nu galben, nu roşu, doar culori mate,
Care să arate dorita noastră personalitate.
[...]

Aceasta a fost o odă închinată liceului meu preaiubit,
Dacă mâine o să fiu exmatriculat - aşa mi-a fost sortit.

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
(orice asemănare cu un pseudocomunism.. nu vi se pare.)

A Borkan Production

aveam un bananier

2008-03-20T19:56:00.001+02:00

credeam că am un bananier în faţa blocului...
şi nu înţelegeam de ce mama se duce la piaţă să ia banane,

[...]

aveam un copac în faţa blocului...
cred că mai e şi acum,
m-am mutat, n-am putut sta locului,
m-am schimbat pe drum.

A Borkan Production

ghid de exprimare in versuri

2008-03-15T22:06:00.004+02:00

începi scriind primul vers,
pui o virgulă, dai un "Enter".. a mers?
bun.. să continuăm,
la ultimul cuvânt din primul vers ne uităm,
începem versul al doilea,
bla bla bla şi ultimele două litere din cuvânt să fie tot alea.
la al treilea, al patrulea E T C tot la fel,
până faci o pseudopoezie... marcEL
te-ai (a)prins?
nu? păcat, atunci te-ai stins.
aaa.. poate ai vrea să bagi şi un fel de mesaj,
te ajut şi la asta.. doar suntem în şedinţa de dresaj,
oh mesaj, al dracu' mesaj,
ştii ce.. poţi să-l faci şi singur.. hai, curaj.

A Borkan Production

tp... tmp

2008-03-15T21:57:00.007+02:00

[...]
hai să trăim
pretinzând că niciodată n-o să murim,
hai să trăim
pretinzând... că trăim.

A Borkan Collaboration

legenda lui fefy

2008-03-05T19:21:00.003+02:00

Despre un mic erou imi este povestea,
Despre care in toata lumea o sa se duca vestea.
Povestea incepe intr-un orasel linistit,
Pe numele sau Focsani,
In lume nu prea auzit.
Dureri de burta erou' nostru acuza,
Gatul il strangea, nu putea respira,
Asa ca l-a dus la doctor mamica sa.
Acolo doctoru' gasi otrava in el
Si hotari ca nu va rezista mult timp astfel,
Asa ca facu pregatirile sa-l taie pe mititel.
Eroul nostru infrunta cu curaj vestea
Si se pregati fizic si spiritual
In timp ce guma mesteca.
Cu deplina incredere se indreapta spre sala de operatii,
Negandindu-se ca ar putea aparea unele complicatii.
Dar ce-a fost mai rau asta s-a-ntamplat,
Iar veninul si-a mai chemat un aliat,
Ca pe erou' nostru sa-l rapuna.
Frate, asta nu-i a buna!
Insa acum nu mai avea probleme doar la stomac,
Caci in drum spre sala de operatii l-au lovit la cap
De vreo trei usi si cred ca si de un dulap.
Insa povetea noastra continua iar erou' rezista,
Atata timp cat Bork face rime si Fefy persista.
Operatia... un calvar...
Chiar si doctorii aveau dupa ea un gust amar.
Acum urmeaza perioada de recuperare...
Nimeni nu stie exact cat de mare...

Vazut l-am pe Fefy la o zi dupa operatie
Si mi-am dat seama de un lucru,
Si anume ca cei ce au grija de el
N-au pic de vocatie.
In timp ce pe afara caini latra si pisicile miauna
Inauntru pe peretii gandacii misuna.

Fefy la un pas de a fi rapus
Asistenta intra si intreaba in ras:
"Ce-ai patit copile? Ori ti-e rau?
Ti-am zis ia prosopu' si vomita in el, zau!"

Insa, in ciuda unei sortii enervante,
Fefy se facu bine si trecu peste toate.
Iar astazi il poti vedea din nou mancand
De parca fiecare zi ar fi ultima pe Pamant.

A Borkan Production

Sursa poza: link

manifest...

2008-03-02T11:43:00.003+02:00

cinci blocuri îngrămădite..
oameni înaintaţi în vârstă cu feţele din ce în ce mai plictisite,
strada îngustă din lung în lat,
doi puşti care la îndemnurile celorlalţi se bat,
nici unul n-are mai mult de 6 ani,
părinţii se uită mândri,
copilul lui are cei mai mulţi fani.
eu stau şi mă uit mirat de pe bancă,
la fel de mirat şi când ionuţ ajunge cu buza spartă,
totu' se termină din prima rundă, nu mai urmează o altă,
ta'su se resemnează şi îl ia în casă,
la garsonieră viaţa era întotdeauna mai frumoasă.

o zi întreagă puştiu' se laudă de victorie,
mare scofală..
eu când i-am spart buza şi-a fugit plângând în casă a şi scos-o din memorie.
un pumn şi-a fost de'ajuns,
ne manifestam inconştienţi de orice neajuns.

[...]

A Borkan Production

Sursa poza: link

viata de marioneta

2008-02-29T14:42:00.003+02:00

Stai.. şi deodată te trezeşti în rai..

Ce lume crudă -gândeşti- .. şi ce visare !
Ce curve, ce trotuare şi ce femei murdare !
O marionetă îmbolnăveşte bărbaţi şi copii,
Pe stradă tuşind sacadat placenta gri.
Cu ştrampii decupaţi şi inima de lemn
Perfuzii mentale şi viermii de sub stern
Se sparg !
Şi cioburi îi intră sub straiele de curvă trândavă,
Încet sculptează în ea imaginea de fantomă bolnavă.
Încheieturi ruginesc, iar ea mişcându-se greu
Continuă să caute pseudodragoste de zeu.
Dar pe ea.. cine s-o iubească?
Se accentuează eterna glumă cerească !
Ea e mizerie, scursură de societate erudită.
Ruj roşu, buze ciufulite, cu Dracul înrudită.
Aţe de plumb o mişcă în avanscenă,
Iar fata îşi cumpără bilet spre viaţa eternă.
E tristă.. machiajul se sparge pe părul bălai.
Fluturii în stomac miros a mucegai..
Şopteste uşor cu herpes de fată uzată,
Că actul sexual începe numai după plată.
E marioneta societăţii corupte..
Şi ea..
Măcar e sinceră fata.. spune că da!
Ea oferă dragoste lor contra cost,
Iar ei, păcătoşii, sex plătit fără rost.
Sentimentele goale, vagin cald de târfă,
Uter plăpând, substanţă amorfă.
Marioneta se rupe şi cade pe tare..
Buricul se umflă, metamorfoza începe şi doare.
Fustiţa prăfuită se rupe la colţuri,
Pâinea uscată amanet de gablonţuri.
Foame, tăcere, frig şi durere,
Îi străpung trupul cu atâta putere.
Marioneta nu mişcă, doar tace.. respiră.
Respiră speranţă în acorduri de liră.

Ce lume rea.. gândeşti, ce crud.. ce visare !
Închide ochii mult fardaţi, se scurge şi moare.
Lemn putrezeşte în ea la fel şi perfuziile rupte.
Fata şi-n moarte tot cu picioarele desfăcute.
Se naşte, trăieşte şi piere de-odată.
Bolnav e gândul la viaţa de marionetă prostituată !

zise dodi..

Under the management of “Borkan Productions”

Sursa poza

gutte nacht

2008-02-27T15:42:00.003+02:00

[...]
”Viaţa ţine între două puncte, de când te naşti - până mori,
Între… depinde doar de tine să-nveţi să mergi, să-noţi, să zbori.”
[...]
Lumina pâlpâie slab în spatele meu…
Am întors spatele luminii, lui Dumnezeu…
Nu contează de ce, pur şi simplu aşa sunt eu,
[...]

Mâine mă-ntorc şi aştept să vină
Şi-o să aştept, şi-o să aştept…
până nu mai am nici cea din spate lumină.

A Borkan Production

Sursa poza: link

pff..

2008-02-27T15:41:00.002+02:00

începuturile mi se par cele mai grele, iar finalurile doar naturale.
toţi începem c-o idee proprie, dar ajungem la aceleaşi concluzii banale.

[...]

ideile se tranformă în imagini,
imaginile în cuvinte,
cuvintele umplu pagini,
iar paginile devin caiete.
caietele se umplu de praf şi sunt date uitării,
scriu degeaba... sunt conştient de asta,
dar am căzut pradă stării.

[...]

cum am zis, finalul e doar natural,
şi fapul că tinde spre banal îl face doar atemporal.

A Borkan Production

Sursa poza: link

intro

2008-02-27T15:33:00.001+02:00

cre’că ninge..
şi totuşi lumea tot la îngrămădeală.. încă se-mpinge.
[...]
îngeri fără o aripă..
care prin acţiunile lor şi ultimul gram de bine şi-l extirpă.

restu’ exact..
am făcut cu diavolul un pact,
posibil să fi fost o decizie lipsită de tact,
având în vedere că mai nimic nu s-a schimbat.

[...]

A Borkan Production