A Borkan Production
joi, 28 ianuarie 2010
duminică, 24 ianuarie 2010
luni, 18 ianuarie 2010
etaju' 1
Toată viaţa am locuit în blocuri, exceptând zilele sau săptămânile petrecute la ţară, când venea timpul ca pământul să fie muncit şi părinţii mei, mai mult neavuţi decât avuţi, nu aveau în grija cui să mă lase. În rest doar în blocuri.
Chiar la scurt timp după ce m-am născut, fapt pe care eu singur îl pun în seama faptului că tatăl meu nu s-a mai putut stăpâni şi şi-a dat drumul într-un moment de euforie şi maximă potenţă în condiţii de temperatură şi umiditate perfectă (vasăzică spermatozoidul potrivit la locul potrivit), am fost aşezat în pătuţul meu din camera garsonierei aflată exact şi precis la etajul 1.
Odată cu trecerea timpului locaţia s-a tot schimbat. De atunci am mai locuit la etajul 3 sau 4, la parter şi chiar subsol, însă doar pentru un an, an în care am experimentat situaţia nefericită şi prea puţin documentată a unui şobolan, fără lumină şi dominată de o stare de nelinişte, în schimb plină de mirosuri bizare. Maximul atins a fost etajul 9, timp de două săptămâni în care m-am putut bucura de singura privelişte destul de puternică cât să mă impresioneze. Nu am reuşit niciodată mai mult de atât, însă cel mai probabil chiar dacă aş reuşi acest lucru nu mi-ar fi destul. Întotdeauna aş vrea mai sus. Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Acoperişul.
Deşi locaţia se schimbase de atâtea ori, locatarii rămâneau mereu aceeaşi, aşadar prea mare diferenţă nu era. Oriunde aş fi ajuns, orice etaj aş fi atins tot aceleaşi feţe le vedeam.
Colocatarii principali? Chiar părinţii mei. Ştiu că definiţia oficială a DEX-ului pentru colocatar este „persoane străine care locuiesc în aceeaşi casă pe baza unui contract”, sau ceva de genul, şi nu înţeleg de ce aş fi zis greşit că părinţii mei ar fi colocatari. Ei m-au făcut. În certificatul de naştere, care este un contract oficial de altfel, ei sunt trecuţi ca titulari, iar prin consimţirea acestui fapt sunt obligaţi, tot de acel contract, să-mi ofere un acoperiş timp de cel puţin 18 ani. Alt motiv pentru care îi numesc colocatari? Chiar erau străini unul de celălalt. Certurile erau dese, neînţelegerile dintre cele mai idioate, iar finalurile pline de excese de furie şi cuvinte aruncate din orişicare colţ al lingvisticii române, urmate de o scurtă despărţire a celor doi, timp care era umplut pentru mama de lacrimile ei, iar pentru tatăl meu de teoriile sale de conspiraţie împotriva sa.
Mama până la urmă a plecat. N-o judec, doar o înţeleg. Eu am rămas, nu pentru că aş fi vrut, dar eram conştient încă de la început de cum se va termina totul. Aveam un plan.
Ceilalţi colocatari? În principiu colegii, dintre care unii evoluaseră la rangul de prieteni. De ce îi consider şi pe ei aşa? Pentru că 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână petrecute în aceeaşi cameră cu nişte străini vă transformă în colocatari. Oricare din noi era un stereotip, un caracter pe care aveam să-l întâlnesc în viaţă iar şi iar, doar că sub diferite feţe.
Ce-mi plăcea cel mai mult la faptul că am locuit toată viaţa, exceptând acele zile sau săptămâni pierdute la ţară, în blocuri? Serile de vară. Căldura soarelui care tocmai apunea, iar eu cu capul lipit de geam, orbit de razele roşii intensificate la contactul cu sticla geamului mă pierdeam uşor şi voit..
Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Desigur că acoperşisul. Iar odată ajuns aici, cel mai de sus punct, nu mai există decât o traiectorie. În jos.
Aşadar, între timp am murit. Nu prea înţeleg de ce mirarea, oricum s-ar fi ajuns aici în cele din urmă. Probabil din cauză că aşa încep cei care aud de cele întâmplate să-şi conştientizeze propria finalitate. Oamenilor le pare rău de tragedia altora, însă de a lor se tem.
A Borkan Production
Chiar la scurt timp după ce m-am născut, fapt pe care eu singur îl pun în seama faptului că tatăl meu nu s-a mai putut stăpâni şi şi-a dat drumul într-un moment de euforie şi maximă potenţă în condiţii de temperatură şi umiditate perfectă (vasăzică spermatozoidul potrivit la locul potrivit), am fost aşezat în pătuţul meu din camera garsonierei aflată exact şi precis la etajul 1.
Odată cu trecerea timpului locaţia s-a tot schimbat. De atunci am mai locuit la etajul 3 sau 4, la parter şi chiar subsol, însă doar pentru un an, an în care am experimentat situaţia nefericită şi prea puţin documentată a unui şobolan, fără lumină şi dominată de o stare de nelinişte, în schimb plină de mirosuri bizare. Maximul atins a fost etajul 9, timp de două săptămâni în care m-am putut bucura de singura privelişte destul de puternică cât să mă impresioneze. Nu am reuşit niciodată mai mult de atât, însă cel mai probabil chiar dacă aş reuşi acest lucru nu mi-ar fi destul. Întotdeauna aş vrea mai sus. Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Acoperişul.
Deşi locaţia se schimbase de atâtea ori, locatarii rămâneau mereu aceeaşi, aşadar prea mare diferenţă nu era. Oriunde aş fi ajuns, orice etaj aş fi atins tot aceleaşi feţe le vedeam.
Colocatarii principali? Chiar părinţii mei. Ştiu că definiţia oficială a DEX-ului pentru colocatar este „persoane străine care locuiesc în aceeaşi casă pe baza unui contract”, sau ceva de genul, şi nu înţeleg de ce aş fi zis greşit că părinţii mei ar fi colocatari. Ei m-au făcut. În certificatul de naştere, care este un contract oficial de altfel, ei sunt trecuţi ca titulari, iar prin consimţirea acestui fapt sunt obligaţi, tot de acel contract, să-mi ofere un acoperiş timp de cel puţin 18 ani. Alt motiv pentru care îi numesc colocatari? Chiar erau străini unul de celălalt. Certurile erau dese, neînţelegerile dintre cele mai idioate, iar finalurile pline de excese de furie şi cuvinte aruncate din orişicare colţ al lingvisticii române, urmate de o scurtă despărţire a celor doi, timp care era umplut pentru mama de lacrimile ei, iar pentru tatăl meu de teoriile sale de conspiraţie împotriva sa.
Mama până la urmă a plecat. N-o judec, doar o înţeleg. Eu am rămas, nu pentru că aş fi vrut, dar eram conştient încă de la început de cum se va termina totul. Aveam un plan.
Ceilalţi colocatari? În principiu colegii, dintre care unii evoluaseră la rangul de prieteni. De ce îi consider şi pe ei aşa? Pentru că 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână petrecute în aceeaşi cameră cu nişte străini vă transformă în colocatari. Oricare din noi era un stereotip, un caracter pe care aveam să-l întâlnesc în viaţă iar şi iar, doar că sub diferite feţe.
Ce-mi plăcea cel mai mult la faptul că am locuit toată viaţa, exceptând acele zile sau săptămâni pierdute la ţară, în blocuri? Serile de vară. Căldura soarelui care tocmai apunea, iar eu cu capul lipit de geam, orbit de razele roşii intensificate la contactul cu sticla geamului mă pierdeam uşor şi voit..
Mai sus decât ultimul etaj al unui bloc? Desigur că acoperşisul. Iar odată ajuns aici, cel mai de sus punct, nu mai există decât o traiectorie. În jos.
Aşadar, între timp am murit. Nu prea înţeleg de ce mirarea, oricum s-ar fi ajuns aici în cele din urmă. Probabil din cauză că aşa încep cei care aud de cele întâmplate să-şi conştientizeze propria finalitate. Oamenilor le pare rău de tragedia altora, însă de a lor se tem.
A Borkan Production
joi, 29 octombrie 2009
'te..
la conta' de gestiune.. aştept timpul să treacă,
limbile ceasului înaintează greu, de zici că se îneacă.
profa este trendy, ca-n secolul XXI,
iar eu stau singur în spate, făcând pe nebunul.
viitorul mi-e scris, o să mă fac contabil,
nu pentru c-aş vrea, ci pentru că-s capabil.
o să ajut firmele să intre-n faliment,
iar cu banii furaţi o să-mi permit un concediu permanent.
pensionarea s-aştepte, o să tot trândăvesc,
iar pe profii care mă trec o să-i tot iubesc.
ASE-ul e nevoie mai mult decât plăcere,
dar, nu-i aşa, prin nevoi a ajuns omul să prospere.
abp
limbile ceasului înaintează greu, de zici că se îneacă.
profa este trendy, ca-n secolul XXI,
iar eu stau singur în spate, făcând pe nebunul.
viitorul mi-e scris, o să mă fac contabil,
nu pentru c-aş vrea, ci pentru că-s capabil.
o să ajut firmele să intre-n faliment,
iar cu banii furaţi o să-mi permit un concediu permanent.
pensionarea s-aştepte, o să tot trândăvesc,
iar pe profii care mă trec o să-i tot iubesc.
ASE-ul e nevoie mai mult decât plăcere,
dar, nu-i aşa, prin nevoi a ajuns omul să prospere.
abp
marți, 15 septembrie 2009
snatch.
So, you are obviously the big dick. The men on the side of ya are your balls. Now there are two types of balls. There are big brave balls, and there are little mincey faggot balls. Now, dicks have drive and clarity of vision, but they are not clever. They smell pussy and they want a piece of the action. And you thought you smelled some good old pussy, and have brought your two little mincey faggot balls along for a good old time. But you've got your parties muddled up. There's no pussy here, just a dose that'll make you wish you were born a woman. Like a prick, you are having second thoughts. You are shrinking, and your two little balls are shrinking with you. And the fact that you've got "Replica" written down the side of your guns... and the fact that I've got "Desert Eagle point five O"... written down the side of mine... should precipitate your balls into shrinking, along with your presence. Now... Fuck off!
miercuri, 2 septembrie 2009
dirge
nu-ţi fă griji pentru mine, eu sunt deja mort..
şi sunt mai fericit aşa, dorm noaptea sub stele într-un cort.
iisus nu se mai întoarce, de fapt nici n-a plecat,
oameni care să se martirizeze mereu au existat.
un rău în plus nu-şi mai face simţită prezenţa,
cum nici un bine în plus nu mai face diferenţa.
părinţii se trezesc dimineaţa cu grija zilei de mâine,
în timp ce copiii nu se întreabă nici cât valorează o pâine,
astfel din cauza inocenţei copiii devin cobai,
părinţii mereu zic că „bătaia-i ruptă din rai”.
nu-ţi fă griji pentru mine, eu sunt deja mort..
şi mi-e mai bine aşa, nu tre’ să vă mai suport.
şcoala nu te-nvaţă nimic, decât unde ţi-e locul,
astfel când eşti mare ţi-e frică să-ţi mai încerci norocul.
educaţia ţi-o faci singur, din momentul când te-ai născut,
însă văzând aceleaşi lucruri peste tot, ţi-e greu să nu caşti
sau să nu rămâi mut.
speranţa moare ultima.. nu-ţi fă griji pentru ea,
nu-ţi fă griji nici pentru mine.. tu mănâncă şi bea.
abp
Death In Vegas - Dirge
Asculta mai multe audio Muzica
şi sunt mai fericit aşa, dorm noaptea sub stele într-un cort.
iisus nu se mai întoarce, de fapt nici n-a plecat,
oameni care să se martirizeze mereu au existat.
un rău în plus nu-şi mai face simţită prezenţa,
cum nici un bine în plus nu mai face diferenţa.
părinţii se trezesc dimineaţa cu grija zilei de mâine,
în timp ce copiii nu se întreabă nici cât valorează o pâine,
astfel din cauza inocenţei copiii devin cobai,
părinţii mereu zic că „bătaia-i ruptă din rai”.
nu-ţi fă griji pentru mine, eu sunt deja mort..
şi mi-e mai bine aşa, nu tre’ să vă mai suport.
şcoala nu te-nvaţă nimic, decât unde ţi-e locul,
astfel când eşti mare ţi-e frică să-ţi mai încerci norocul.
educaţia ţi-o faci singur, din momentul când te-ai născut,
însă văzând aceleaşi lucruri peste tot, ţi-e greu să nu caşti
sau să nu rămâi mut.
speranţa moare ultima.. nu-ţi fă griji pentru ea,
nu-ţi fă griji nici pentru mine.. tu mănâncă şi bea.
abp
Death In Vegas - Dirge
Asculta mai multe audio Muzica
vineri, 14 august 2009
cu plăcere
atâtea ore pierdute cu ochii aţintiţi în tavan,
dar niciun minut cu vrăjeli gen can-can.
nu umblu cu nimic ascuns prin buzunare
şi caut doar linişte sau doar răzbunare.
sfaturi primite: fă-ţi prieteni, dar n-ai încredere în nici unu’
- nu crezi că-i bun sfatu’? cum nu? -
şi loveşte cu mintea, niciodată cu pumnu’.
ca să ajungi departe trebuie încontinuu să mergi,
să uiţi de tine, trecutul să ţi-l renegi,
iar când ajungi în vârf ţine-te tare,
căci de’abia atunci vezi de ce e omu’ în stare.
finalul vine.. la sfârşit evident
şi n-ai cum să-l eviţi..
oricât ai fi fost de atent.
abp
Sursa poză
dar niciun minut cu vrăjeli gen can-can.
nu umblu cu nimic ascuns prin buzunare
şi caut doar linişte sau doar răzbunare.
sfaturi primite: fă-ţi prieteni, dar n-ai încredere în nici unu’
- nu crezi că-i bun sfatu’? cum nu? -
şi loveşte cu mintea, niciodată cu pumnu’.
ca să ajungi departe trebuie încontinuu să mergi,
să uiţi de tine, trecutul să ţi-l renegi,
iar când ajungi în vârf ţine-te tare,
căci de’abia atunci vezi de ce e omu’ în stare.
finalul vine.. la sfârşit evident
şi n-ai cum să-l eviţi..
oricât ai fi fost de atent.
abp
Sursa poză
miercuri, 17 iunie 2009
"nu doresc nici să demonstrez, nici să uimesc, nici să distrez, nici să conving"
„suntem cu toţii spânzuraţi sau buni de spânzurat,”
cât despre mine, m-am născut cu cordonul ombilical de gât legat.
„eu am unul din aceste fericite caractere care trage din ură un profit şi care glorifică în dispreţ,”
din moment ce răul a rămas singura oază a spiritului într-o lume în care toţi şi-au pus un preţ.
„gustul meu diabolic pasionat de prostie”
- indus de mass-media într-o stare de frenezie -
„mă face să găsesc plăceri deosebite în deghizările calomniei,”
dar şi ca nopţile să le dau tribut insomniei.
„nu doresc nici să demonstrez, nici să uimesc, nici să distrez, nici să conving,”
doar îmi caut liniştit locul, fără să bruschez, fără să ţip, fără să împing.
„am nervii mei, orgoliul meu,”
motiv pentru care n-am nevoie de niciun dumnezeu.
„îmi doresc un repaos absolut şi o moarte continuă,”
venită după o viaţă de trândăvie şi ferită de o muncă asiduă.
„inima mea nu are poate uimitoarea urâţenie a chipului meu,”
în final pot doar să sper că cel din oglindă nu sunt eu.
A Borkan Production după “Les Fleurs du Mal” de Ch. Baudelaire
Sursă poză: link
cât despre mine, m-am născut cu cordonul ombilical de gât legat.
„eu am unul din aceste fericite caractere care trage din ură un profit şi care glorifică în dispreţ,”
din moment ce răul a rămas singura oază a spiritului într-o lume în care toţi şi-au pus un preţ.
„gustul meu diabolic pasionat de prostie”
- indus de mass-media într-o stare de frenezie -
„mă face să găsesc plăceri deosebite în deghizările calomniei,”
dar şi ca nopţile să le dau tribut insomniei.
„nu doresc nici să demonstrez, nici să uimesc, nici să distrez, nici să conving,”
doar îmi caut liniştit locul, fără să bruschez, fără să ţip, fără să împing.
„am nervii mei, orgoliul meu,”
motiv pentru care n-am nevoie de niciun dumnezeu.
„îmi doresc un repaos absolut şi o moarte continuă,”
venită după o viaţă de trândăvie şi ferită de o muncă asiduă.
„inima mea nu are poate uimitoarea urâţenie a chipului meu,”
în final pot doar să sper că cel din oglindă nu sunt eu.
A Borkan Production după “Les Fleurs du Mal” de Ch. Baudelaire
Sursă poză: link
marți, 16 iunie 2009
marți, 19 mai 2009
gigi.partea a2a
Gigi e băiat bun. După discuția cu Luca se simțea cu totul alt om. Se simțea atât de bine, încât i-a propus lui Luca să vină să locuiască cu el până își găsește ceva al lui. Gigi nu mai avea ceva al lui. Soția îl părăsise, însă nu doar pentru vecinul său Jimmy, ci datorită faptului că era șomer. Faptul că ea acum era concubina lui Jimmy se datora doar coincidenței că a fost cel mai apropiat fraier. Știa ea ce știe.. la greutatea ei i-ar fi fost greu să treacă și strada după pâine. Acestea fiind spuse, ai zice că e un norocos Gigi că a scăpat de ea.. Păi cam da, dar și cam nu.. Gigi chiar ținea la ea (mereu a văzut binele din oameni), iar faptul că ea l-a părăsit doar din cauză că era șomer îl făcea să se simtă trădat.
Gigi îl avea în grijă acum pe Luca, deși în sinea lui și-ar fi dorit să-l aibe pe fiul său, Albert. Albert a fost trimis de fosta soție la bunicii săi. Ea nu îl vedea pe Gigi în stare să-l întrețină, însă dacă ar fi rămas cu ea și Jimmy atunci ar fi trebuit să renunțe la unele din cheltuielile sale. Albert ținea la părinții săi, însă nu prea reușea să înțeleagă situația, și asta nu pentru că ar fi fost copil, ci doar din cauza faptului că nu vedea logica în evenimente. Albert putea doar să spere să treacă mai repede vacanța de vară și să se întoarcă acasă.
Cu toate astea Gigi se bucura să il aibe pe Luca oaspete.
Gigi stătea mult să se gândească în ultimul timp. Fără soție, iar cu Luca care abia scotea un cuvânt, Gigi găsea tot mai multe momente în care să stea pur și simplu și să se gândească. Lui Gigi îi plăcea să-și amintească.. îi plăcea liniștea gândurilor sale.
Așa el și-a amintit de prima zi petrecută la cămin, în facultate, nu că ar fi prea importantă facultatea, dar aia a fost prima zi în care el s-a găsit singur, departe de casă, doar printre străini. Își amintea cum la început nu simțea nimic, nici dor, nici frică.. adevărul e că niciodată nu prea a suportat orașul în care s-a născut, totuși o astfel de stare l-a mirat până și pe el. Însă un alt lucru ce l-a mirat și mai tare pe Gigi a fost faptul că în cele din urmă i s-a făcut dor.. de maică-sa și de frac-su. Deși ar parea normal să se întâmple acest lucru, Gigi era puțin mirat. El credea că prezențele lor doar erau ceva cu care se obișnuise, și că putea la fel de bine să se dezobișnuiască, cum a făcut de atâtea ori cu atâtea alte persoane. Desi Gigi era isteț, era și mult prea încăpățănat și din cauza asta inventa uneori idei aiurea.
Gigi își amintea acum amuzat lucrul ăsta. Își dădea seama cât de prost putea să fie încât să creadă că știe totu’ despre el și că știe cum ar trebui să fie, chiar și ce ar trebui să facă să ajungă la formula dorită. Însă mai amuzant de atât i se păreau acum oamenii care de-a lungul timpului au tot încercat să-l înțeleagă, să-l schimbe – în bine după părerea lor – și nu înțelegea de ce pur și simplu nu puteau să-l accepte. Oamenii întotdeauna au fost ciudați.. singurii în stare să li se urască cu binele.
Gigi e departe de a fi perfect și o știe.. Gigi e mai mult o curvă pentru el și mai mult pentru alții.. Gigi e deci o curvă care tot află lucruri noi despre el..
Lui Gigi îi place să-și amintească.. îi place liniștea gândurilor sale.
Gigi te salută și foarte simpatic te pupă !
A Borkan Production
cine e gigi?
Gigi îl avea în grijă acum pe Luca, deși în sinea lui și-ar fi dorit să-l aibe pe fiul său, Albert. Albert a fost trimis de fosta soție la bunicii săi. Ea nu îl vedea pe Gigi în stare să-l întrețină, însă dacă ar fi rămas cu ea și Jimmy atunci ar fi trebuit să renunțe la unele din cheltuielile sale. Albert ținea la părinții săi, însă nu prea reușea să înțeleagă situația, și asta nu pentru că ar fi fost copil, ci doar din cauza faptului că nu vedea logica în evenimente. Albert putea doar să spere să treacă mai repede vacanța de vară și să se întoarcă acasă.
Cu toate astea Gigi se bucura să il aibe pe Luca oaspete.
Gigi stătea mult să se gândească în ultimul timp. Fără soție, iar cu Luca care abia scotea un cuvânt, Gigi găsea tot mai multe momente în care să stea pur și simplu și să se gândească. Lui Gigi îi plăcea să-și amintească.. îi plăcea liniștea gândurilor sale.
Așa el și-a amintit de prima zi petrecută la cămin, în facultate, nu că ar fi prea importantă facultatea, dar aia a fost prima zi în care el s-a găsit singur, departe de casă, doar printre străini. Își amintea cum la început nu simțea nimic, nici dor, nici frică.. adevărul e că niciodată nu prea a suportat orașul în care s-a născut, totuși o astfel de stare l-a mirat până și pe el. Însă un alt lucru ce l-a mirat și mai tare pe Gigi a fost faptul că în cele din urmă i s-a făcut dor.. de maică-sa și de frac-su. Deși ar parea normal să se întâmple acest lucru, Gigi era puțin mirat. El credea că prezențele lor doar erau ceva cu care se obișnuise, și că putea la fel de bine să se dezobișnuiască, cum a făcut de atâtea ori cu atâtea alte persoane. Desi Gigi era isteț, era și mult prea încăpățănat și din cauza asta inventa uneori idei aiurea.
Gigi își amintea acum amuzat lucrul ăsta. Își dădea seama cât de prost putea să fie încât să creadă că știe totu’ despre el și că știe cum ar trebui să fie, chiar și ce ar trebui să facă să ajungă la formula dorită. Însă mai amuzant de atât i se păreau acum oamenii care de-a lungul timpului au tot încercat să-l înțeleagă, să-l schimbe – în bine după părerea lor – și nu înțelegea de ce pur și simplu nu puteau să-l accepte. Oamenii întotdeauna au fost ciudați.. singurii în stare să li se urască cu binele.
Gigi e departe de a fi perfect și o știe.. Gigi e mai mult o curvă pentru el și mai mult pentru alții.. Gigi e deci o curvă care tot află lucruri noi despre el..
Lui Gigi îi place să-și amintească.. îi place liniștea gândurilor sale.
Gigi te salută și foarte simpatic te pupă !
A Borkan Production
cine e gigi?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
