e ora două şi stomacu-mi ţipă că-i lihnit,
îmi cer scuze, îi răspund că aveam căştile puse,
deci nu l-am auzit...
drept răsplata începe să răsune tot mai tare,
parcă pot să şi deosebesc printre strâmbături cum zice:
"VREAU MÂNCAAAAAAAAARE!"
mă dau jos din pat şi mă uit în frigider,
acum o săptămână parcă era mai multă mâncare...
halal mister...
pun mofturile la o parte şi scot salam şi caşcaval,
tai şase felii de pâine şi-mi fac sandvişuri - ceva banal.
le aranjez simpatic în farfurie şi le îndes în cuptor...
dau la trei minute şi aştept.. între timp pierd vederea color.
alarma sună, iar eu sunt entuziasmat...
deschid uşa şi rămân oarecum marcat...
salamu' balonat,
iar caşcavalu' clocoteşte lângă farfurie...
genial... dintr-un prânz am reuşit să-mi fac o jucărie...
A Borkan Production
joi, 13 noiembrie 2008
marți, 21 octombrie 2008
student dom'le.. student
dimineaţa pe-ntuneric te trezeşti, te speli şi pleci,
n-ai timp să mănânci nici măcar o porţie de terci,
autobuzul vine şi tu trebuie să-l prinzi,
alături de vreo alţi 3o de indivizi.
[...]
babele aşteaptă scaune de parcă le-ar fi fost scris,
la cum se-mping ai zice că se dă pâine cu mici gratis.
la geam stă un moş ce-şi tuşeşte plămânii,
provocând scârbă şi ură... ce greu se-abţin pumnii.
autobuzul porneşte şi trece staţie după staţie,
după 4o de minute ajungi şi tu la destinaţie.
[...]
A Borkan Production
n-ai timp să mănânci nici măcar o porţie de terci,
autobuzul vine şi tu trebuie să-l prinzi,
alături de vreo alţi 3o de indivizi.
[...]
babele aşteaptă scaune de parcă le-ar fi fost scris,
la cum se-mping ai zice că se dă pâine cu mici gratis.
la geam stă un moş ce-şi tuşeşte plămânii,
provocând scârbă şi ură... ce greu se-abţin pumnii.
autobuzul porneşte şi trece staţie după staţie,
după 4o de minute ajungi şi tu la destinaţie.
[...]
A Borkan Production
duminică, 21 septembrie 2008
zâmbiţi, vă rog
19 ani - şi-am ajuns şi student,
după grădiniţă, generală şi liceu..
dovadă că-s consecvent.
după grădiniţă, generală şi liceu..
dovadă că-s consecvent.
[...]
A Borkan Production
A Borkan Production
luni, 15 septembrie 2008
Cuvânt de început
Îmi scot costumul de la naftalină
Şi mă îndrept către liceu,
Curtea e de lume plină,
În fruntea tuturor un "zeu".
E Ştefan, ce plebei cuvântează,
Noul an inaugurând,
Vocea groasă impresionează,
Îl domină numai un gând.
- Prosperitate noului an,
Noi doar asta ne dorim,
Şi să facem la plural “un ban" !
Băi, ce sublim..
Profesorii aliniaţi în spate,
Zâmbesc sadic elevilor,
- Ai mei or să ştie toţi carte,
Iar dacă nu mi-i omor.
[...]
Patru ani au trecut,
Şi alţii o să mai treacă,
Acesta a fost un cuvânt de început,
De la unul dintre cei care mai departe pleacă.
A Borkan Production
Şi mă îndrept către liceu,
Curtea e de lume plină,
În fruntea tuturor un "zeu".
E Ştefan, ce plebei cuvântează,
Noul an inaugurând,
Vocea groasă impresionează,
Îl domină numai un gând.
- Prosperitate noului an,
Noi doar asta ne dorim,
Şi să facem la plural “un ban" !
Băi, ce sublim..
Profesorii aliniaţi în spate,
Zâmbesc sadic elevilor,
- Ai mei or să ştie toţi carte,
Iar dacă nu mi-i omor.
[...]
Patru ani au trecut,
Şi alţii o să mai treacă,
Acesta a fost un cuvânt de început,
De la unul dintre cei care mai departe pleacă.
A Borkan Production
sâmbătă, 30 august 2008
La ville de mes grands-parents
Cum intrai în oraş deja vedeai celălalt capăt. Mai degrabă ar fi un sat, dar datorită importanţei sale i s-a acordat acest statut. Ce importanţă poate sa aibă un oraş atât de mic? Păi acest mic oraş este centrul universal al producţiei de tirbuşoane, şi cum majoritatea locuitorilor nu prea sunt întregi la minte şi chiar şi surprinderea unei veveriţe care găseşte o nucă cerea un toast, deci o şampanie, un tirbuşon cu care să desfacă acest nelipsit tovarăş al jovialităţii venea tocmai logic. Nu erau ei întregi la minte, dar nici astfel încât să spargă sticlele de şampanie, ei erau fini cunoscători ai calităţii şi apreciau frumosul.
Mergem mai departe, căci am început să mă plictisesc chiar eu de propriile-mi explicaţii. Undeva în mijlocul oraşului, pe partea stângă a singurei străzi asfaltate din oraş - era artera principală, de – se afla una dintre cele mai surprinzătoare case, atât din punctul de vedere al unui architect, cât şi din cel al unui simplu om care se mira de cum dracu’ înca nu s-a prăbuşit chestia asta.
Era o casă destul de mare, cu un etaj, o uşă de intrare în faţă şi încă trei ferestre, două jos şi una la etaj, anticipând astfel şi numărul camerelor ce le vom studia puţin mai incolo. Prima fereastră, cea din dreapta.. păi cam lipsea, era plină de găuri ca şi cum cineva ar fi spart-o, cea de-a doua fereastră, cea din stânga, era mereu aburită, iar cea de la etaj nu prea avea vreun rost, perdeaua fiind mereu trasă.
Intrând în casă - altă ciudăţenie, observi un mic hol care se împarte în trei, parcă ar fi o mică intersecţie, nu alta, şi fiecare sub-arteră duce în una dintre cele trei camere.
Ca primă cameră o aleg pe cea de sus, mi-e frică de înălţimi aşa că văd asta ca o bună ocazie să-mi depăşesc teama. Urcând treptele observi cum toată casa înclină spre partea stangă, asta cum urci, căci dacă ar fi să cobori ar înclina spre dreapta, până ce blochează orice drum înspre cealaltă parte, făcând astfel imposibilă existenţa unei alte camere pe acest etaj. O luăm la dreapta, dăm de o uşă plină de zgârieturi şi o deschidem. Ah, am uitat să vă spun, casa nu este a mea, eu locuiesc vis-à-vis, casa este a unor bătrâne, cam nebune dupa părerea mea, ce locuiesc aici cu mult timp înainte de a mă naşte.
În prima cameră dăm de prima tanti, spun aşa din lipsă de respect şi de cunoştinţă, ar putea fi bărbat la ce mustaţă are. Camera ei este una înaltă, cu toti pereţii acoperiţi de biblioteci însă nici urmă de vreo carte. În schimb rafturile toate erau acoperite cu iarba mâţei sau Nepeta Cataria – un pic de latină nu strică niciodată. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama până acum, dar tanti Chimera avea o înclinaţie patologică către pisici, de aceea camera ei era şi plină de astfel de specimene, iar ea încerca să le ofere un mediu cât mai confortabil. Îi plăcea să vadă cum pisicile, sub efectul plantei oferite cu atâta dragoste, cădeau una câte una ca rahatu’ de porumbel, scuzaţi-mi limbajul, de pe rafturile bibliotecii cu spume la gură, extaziate, cum se prăbuşeau la podea şi rămâneau astfel cel puţin jumătate de oră până s-o ia de la capăt. Poate vi se pare puţin sadică imaginea, dar în mintea ei nu exista ceva mai frumos decât asta. Mintea Chimerei era foarte ciudată, mereu se credea la Oktoberfest, înconjurată de cârnăciori şi bere, şi auzind mereu muzică în cap, chiar fredona uneori “dam dam duri dam dam..” şi aşa mai departe, de aceea şi surorile ei mai mari au izolat-o sus pentru a nu le mai stresa. Un alt lucru neobişnuit în camera ei era faptul că pe tavan nu exista nicio lustră, ci doar un leagăn, la care Chimera ţinea atât de mult încât prefera uneori chiar să doarmă în el în dauna patului care oricum era suprapopulat de pisici. Nu ştiu exact la ce ţinea mai mult tanti asta, la pisicile ei sau la leagănul ei.
Acum spre a doua cameră. Coborâm iarăşi treptele, acum observaţi cum casa înclină spre cealaltă parte, exact cum am zis mai devreme, şi ne îndreptăm spre bucătărie. Cea de-a doua soră, îi vom spune Freni era chiar mai nebună decât prima, doar că ea şi-a ales o nebunie mai acceptabilă, se credea bucătar. Aşa că toată ziua nu făcea altceva decât să gătească şi să gătească şi iarăşi să gătească cele mai fine mâncăruri, de aceea şi geamurile mereu aburite. Într-adevăr se pricepea, într-adevăr.. zic asta pentru că ştiu, chiar şi eu am trecut o dată pe la ea. Acum să nu credeţi că le fac vizite. Nu. Există o metodă mult mai simplă. Doar sun la uşă.
Suni la uşă şi aştepţi. Freni încurcă de obicei soneria cu clopoţelul ce ar anunţa o nouă comandă, vine, deschide uşa şi îţi aruncă în cap exact ce tocmai a terminat şi pleacă. Nu-i cel mai frumos mod de a servi o persoană, dar după ce termini de mâncat nu numai că te opreşti din a o înjura, ba chiar o alinţi în gând. Şi lui Freni îi plac pisicile surorii ei, de aceea uneori le face de mâncare. Însă nu urcă niciodată. Aşa că pisicile sunt nevoite să coboare când li se face foame. De obicei coboară cea desemnată de către celelalte (pisicile constituiseră o adevărată francmasonerie de ceva timp şi controlau în fapt întreaga casă, mai că ai zice ca prezenţa bătrânelor în casă era doar tolerată). Ajunsă în bucătărie pisica miaună, iar Freni, văzând-o, îi lipeşte “comanda” de cap şi îi dă un şut în fund ca să-i fie clar că doar atât are pentru moment. Pisica urcă cu mâncarea şi începe festinul.
Ca orice eveniment şi acesta are o parte întunecată, pisicile uneori stând prea mult sub efectul ierbii uitau să coboarea dupa mâncare, iar când se trezeau şi îşi aminteau erau deja lihnite. În astfel de momente nici una dintre pisici nu vroia să fie aleasă să se ducă pentru mâncare, deoarece era conştienta de ceea ce s-ar putea întâmpla. De cele mai multe ori când se ajungea în această situaţie, pisica desemnată să aducă mâncare, cum intra pe uşa era digerată de către celelalte cu tot cu pacheţelul de mâncare, nu că s-ar fi pus rău cu ele, ci doar pentru că fusese considerată a fi cea mai dispensabilă.
De cele mai multe ori Chimera nici nu observa dispariţia uneia dintre pisici, însă când observa nu facea altceva decât să se dea în leagăn până uita (din cauza asta nici nu dădea vreodată nume pisicilor).
În sfârşit ne îndreptăm şi spre cea de-a treia cameră. Pentru persoana din această cameră nici nu ştiu vreun nume, nici nu-mi vine în gând unul sau altul. Ştiu doar că stă în acelaşi scaun de când sunt pe lume şi că niciodată nu zice nimic. Singurul moment în care îţi dai seama că e vie este când te apropii de fereastră. Nu suporta să vadă pe nimeni aşa că în momentul în care cineva se aproprie de casă începe să arunce cu cărămizi după el sau ea, în funcţie de caz. Din cauza asta fereastra era plină de găuri şi, din moment ce nu se poate apropia nimeni s-o schimbe, aşa a fost mereu şi am un vag sentiment că aşa o să şi rămână. Când eram mic mă amuzam când vedeam un trecător cum primea o caramidă în cap. La un moment dat începusem chiar să mă întreb de unde are ea atâtea cărămizi, însa într-o seara îmi explică tata. Pur şi simplu le scoate din perete şi le aruncă (răspuns la întrebarea de ce casa înclina într-o parte).
Interesant cum totul a reuşit să decurgă cât de cât normal atâţia ani fără ca nimeni să aibă ceva de obiectat.
Aşa că într-o noapte puţin după ora două se adună toţi orăşenii şi dau foc casei. Martor la toată întâmplarea o văd pe cea din a treia cameră cum doar stă pe scaun, ca întotdeauna, deşi înconjurată de flăcări şi nu puteam decât să mi-o imaginez pe cea de la etaj cum doar se dădea în leagăn încercând doar să treacă mai repede peste, iar cea din bucătărie probabil nici nu a simţit acele câteva grade în plus.
„Agnus Dei” – iarăşi, puţină latină nu strică niciodată.
Şi dacă mă veţi întreba de ce s-au întamplat toate acestea, sau de ce aşa brusc vă pot zice doar atât: au fost considerate a fi cele mai dispensabile...
A Borkan Production
Mergem mai departe, căci am început să mă plictisesc chiar eu de propriile-mi explicaţii. Undeva în mijlocul oraşului, pe partea stângă a singurei străzi asfaltate din oraş - era artera principală, de – se afla una dintre cele mai surprinzătoare case, atât din punctul de vedere al unui architect, cât şi din cel al unui simplu om care se mira de cum dracu’ înca nu s-a prăbuşit chestia asta.
Era o casă destul de mare, cu un etaj, o uşă de intrare în faţă şi încă trei ferestre, două jos şi una la etaj, anticipând astfel şi numărul camerelor ce le vom studia puţin mai incolo. Prima fereastră, cea din dreapta.. păi cam lipsea, era plină de găuri ca şi cum cineva ar fi spart-o, cea de-a doua fereastră, cea din stânga, era mereu aburită, iar cea de la etaj nu prea avea vreun rost, perdeaua fiind mereu trasă.
Intrând în casă - altă ciudăţenie, observi un mic hol care se împarte în trei, parcă ar fi o mică intersecţie, nu alta, şi fiecare sub-arteră duce în una dintre cele trei camere.
Ca primă cameră o aleg pe cea de sus, mi-e frică de înălţimi aşa că văd asta ca o bună ocazie să-mi depăşesc teama. Urcând treptele observi cum toată casa înclină spre partea stangă, asta cum urci, căci dacă ar fi să cobori ar înclina spre dreapta, până ce blochează orice drum înspre cealaltă parte, făcând astfel imposibilă existenţa unei alte camere pe acest etaj. O luăm la dreapta, dăm de o uşă plină de zgârieturi şi o deschidem. Ah, am uitat să vă spun, casa nu este a mea, eu locuiesc vis-à-vis, casa este a unor bătrâne, cam nebune dupa părerea mea, ce locuiesc aici cu mult timp înainte de a mă naşte.
În prima cameră dăm de prima tanti, spun aşa din lipsă de respect şi de cunoştinţă, ar putea fi bărbat la ce mustaţă are. Camera ei este una înaltă, cu toti pereţii acoperiţi de biblioteci însă nici urmă de vreo carte. În schimb rafturile toate erau acoperite cu iarba mâţei sau Nepeta Cataria – un pic de latină nu strică niciodată. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama până acum, dar tanti Chimera avea o înclinaţie patologică către pisici, de aceea camera ei era şi plină de astfel de specimene, iar ea încerca să le ofere un mediu cât mai confortabil. Îi plăcea să vadă cum pisicile, sub efectul plantei oferite cu atâta dragoste, cădeau una câte una ca rahatu’ de porumbel, scuzaţi-mi limbajul, de pe rafturile bibliotecii cu spume la gură, extaziate, cum se prăbuşeau la podea şi rămâneau astfel cel puţin jumătate de oră până s-o ia de la capăt. Poate vi se pare puţin sadică imaginea, dar în mintea ei nu exista ceva mai frumos decât asta. Mintea Chimerei era foarte ciudată, mereu se credea la Oktoberfest, înconjurată de cârnăciori şi bere, şi auzind mereu muzică în cap, chiar fredona uneori “dam dam duri dam dam..” şi aşa mai departe, de aceea şi surorile ei mai mari au izolat-o sus pentru a nu le mai stresa. Un alt lucru neobişnuit în camera ei era faptul că pe tavan nu exista nicio lustră, ci doar un leagăn, la care Chimera ţinea atât de mult încât prefera uneori chiar să doarmă în el în dauna patului care oricum era suprapopulat de pisici. Nu ştiu exact la ce ţinea mai mult tanti asta, la pisicile ei sau la leagănul ei.
Acum spre a doua cameră. Coborâm iarăşi treptele, acum observaţi cum casa înclină spre cealaltă parte, exact cum am zis mai devreme, şi ne îndreptăm spre bucătărie. Cea de-a doua soră, îi vom spune Freni era chiar mai nebună decât prima, doar că ea şi-a ales o nebunie mai acceptabilă, se credea bucătar. Aşa că toată ziua nu făcea altceva decât să gătească şi să gătească şi iarăşi să gătească cele mai fine mâncăruri, de aceea şi geamurile mereu aburite. Într-adevăr se pricepea, într-adevăr.. zic asta pentru că ştiu, chiar şi eu am trecut o dată pe la ea. Acum să nu credeţi că le fac vizite. Nu. Există o metodă mult mai simplă. Doar sun la uşă.
Suni la uşă şi aştepţi. Freni încurcă de obicei soneria cu clopoţelul ce ar anunţa o nouă comandă, vine, deschide uşa şi îţi aruncă în cap exact ce tocmai a terminat şi pleacă. Nu-i cel mai frumos mod de a servi o persoană, dar după ce termini de mâncat nu numai că te opreşti din a o înjura, ba chiar o alinţi în gând. Şi lui Freni îi plac pisicile surorii ei, de aceea uneori le face de mâncare. Însă nu urcă niciodată. Aşa că pisicile sunt nevoite să coboare când li se face foame. De obicei coboară cea desemnată de către celelalte (pisicile constituiseră o adevărată francmasonerie de ceva timp şi controlau în fapt întreaga casă, mai că ai zice ca prezenţa bătrânelor în casă era doar tolerată). Ajunsă în bucătărie pisica miaună, iar Freni, văzând-o, îi lipeşte “comanda” de cap şi îi dă un şut în fund ca să-i fie clar că doar atât are pentru moment. Pisica urcă cu mâncarea şi începe festinul.
Ca orice eveniment şi acesta are o parte întunecată, pisicile uneori stând prea mult sub efectul ierbii uitau să coboarea dupa mâncare, iar când se trezeau şi îşi aminteau erau deja lihnite. În astfel de momente nici una dintre pisici nu vroia să fie aleasă să se ducă pentru mâncare, deoarece era conştienta de ceea ce s-ar putea întâmpla. De cele mai multe ori când se ajungea în această situaţie, pisica desemnată să aducă mâncare, cum intra pe uşa era digerată de către celelalte cu tot cu pacheţelul de mâncare, nu că s-ar fi pus rău cu ele, ci doar pentru că fusese considerată a fi cea mai dispensabilă.
De cele mai multe ori Chimera nici nu observa dispariţia uneia dintre pisici, însă când observa nu facea altceva decât să se dea în leagăn până uita (din cauza asta nici nu dădea vreodată nume pisicilor).
În sfârşit ne îndreptăm şi spre cea de-a treia cameră. Pentru persoana din această cameră nici nu ştiu vreun nume, nici nu-mi vine în gând unul sau altul. Ştiu doar că stă în acelaşi scaun de când sunt pe lume şi că niciodată nu zice nimic. Singurul moment în care îţi dai seama că e vie este când te apropii de fereastră. Nu suporta să vadă pe nimeni aşa că în momentul în care cineva se aproprie de casă începe să arunce cu cărămizi după el sau ea, în funcţie de caz. Din cauza asta fereastra era plină de găuri şi, din moment ce nu se poate apropia nimeni s-o schimbe, aşa a fost mereu şi am un vag sentiment că aşa o să şi rămână. Când eram mic mă amuzam când vedeam un trecător cum primea o caramidă în cap. La un moment dat începusem chiar să mă întreb de unde are ea atâtea cărămizi, însa într-o seara îmi explică tata. Pur şi simplu le scoate din perete şi le aruncă (răspuns la întrebarea de ce casa înclina într-o parte).
Interesant cum totul a reuşit să decurgă cât de cât normal atâţia ani fără ca nimeni să aibă ceva de obiectat.
Aşa că într-o noapte puţin după ora două se adună toţi orăşenii şi dau foc casei. Martor la toată întâmplarea o văd pe cea din a treia cameră cum doar stă pe scaun, ca întotdeauna, deşi înconjurată de flăcări şi nu puteam decât să mi-o imaginez pe cea de la etaj cum doar se dădea în leagăn încercând doar să treacă mai repede peste, iar cea din bucătărie probabil nici nu a simţit acele câteva grade în plus.
„Agnus Dei” – iarăşi, puţină latină nu strică niciodată.
Şi dacă mă veţi întreba de ce s-au întamplat toate acestea, sau de ce aşa brusc vă pot zice doar atât: au fost considerate a fi cele mai dispensabile...
A Borkan Production
joi, 28 august 2008
spune pe bune ?
dacă mor mă transform în nor
şi dispar cum bate vântu' ?
[...]
hai să stăm la o terasă şi să bem un Sprite,
de faptu' că nu-mi merge aerul condiţionat să mă vait,
să mă uit hipnotizat la bolu' de alune,
viaţa bate filmu', nu-i mereu "Spune pe bune".
A Borkan Production
şi dispar cum bate vântu' ?
[...]
hai să stăm la o terasă şi să bem un Sprite,
de faptu' că nu-mi merge aerul condiţionat să mă vait,
să mă uit hipnotizat la bolu' de alune,
viaţa bate filmu', nu-i mereu "Spune pe bune".
A Borkan Production
miercuri, 27 august 2008
marți, 26 august 2008
...
....
şi deodată ieşi din baie,
coborî toate treptele
şi se trezi în plină ploaie.
apa proaspătă o răcorea,
în timp ce apa duşului, fierbinte, doar o obosea.
făcu câţiva paşi şi alunecă pe bordură,
murdară, lovită, dar fericită - o nouă postură.
se ridică şi îşi continuă drumul,
acum nu mai strângea de durere pumnul.
ploaia se opri şi în aer se simţea un parfum de piersică,
ochii i s-au umplut de lacrimi... nu mai era nevoie nimic să zică.
A Borkan Production
şi deodată ieşi din baie,
coborî toate treptele
şi se trezi în plină ploaie.
apa proaspătă o răcorea,
în timp ce apa duşului, fierbinte, doar o obosea.
făcu câţiva paşi şi alunecă pe bordură,
murdară, lovită, dar fericită - o nouă postură.
se ridică şi îşi continuă drumul,
acum nu mai strângea de durere pumnul.
ploaia se opri şi în aer se simţea un parfum de piersică,
ochii i s-au umplut de lacrimi... nu mai era nevoie nimic să zică.
A Borkan Production
marți, 5 august 2008
visând la gibraltar
stau... şi mă uit la valuri,
şi la cum se izbesc de maluri.
minte de maimuţă...
visez la o insulă pustie, un cocotier şi o căsuţă.
am de gând chiar să învăţ să pescuiesc,
ca om am tendinţa să mă... maimuţăresc.
A Borkan Production
şi la cum se izbesc de maluri.
minte de maimuţă...
visez la o insulă pustie, un cocotier şi o căsuţă.
am de gând chiar să învăţ să pescuiesc,
ca om am tendinţa să mă... maimuţăresc.
A Borkan Production
luni, 4 august 2008
vineri, 18 iulie 2008
dureri de apendice..
Într-o dimineaţă, o raţă şi-o găină
S-au pus să facă un tort,
Însă n-aveau făină.
- Mon cher gallina, j’ai une idée,
În casa fermierului, făină sigur e!
Eu zic să mergem într-acolo,
Dar te rog să vii cu mine,
Căci mi-e frică solo.
- Mon cher răţuşcă, genial gând,
Dar să mergem, căci nu terminăm doar stând.
Plecând spre casă, cu toată herghelia se-ntâlniră,
Se salutară politicos,
Însă nimănui cu ce-aveau de gând nu răbufniră.
Ajungând în faţa unei ferestre,
Se gândeau cum să intre, dar fără să alerte.
- Mon cher gallina, pân-acolo cred că pot să zbor,
Sper doar să nu mă prindă, căci altfel mă aşteaptă-un topor.
Raţa din două bătăi ajunse pe pervaz,
Iar ce văzu în casă aproape o lăsă fără glas,
O marcă atât de tare încât îşi zise: - Mai bine las' !
Pe masă adormit, c-o sticlă lângă, un dâns,
Mai încolo, o femeie, spălând vasele se abţinea din plâns,
Copiii, pe jos, trăgeau din mucuri de ţigară,
Pentru cei de neamul lor o imagine hilară.
- Mon cher gallina, în lume pe toate n-ai cum să le cunoşti,
Însă fi sigură de asta: “Oamenii sunt proşti..”
A Borkan Production
S-au pus să facă un tort,
Însă n-aveau făină.
- Mon cher gallina, j’ai une idée,
În casa fermierului, făină sigur e!
Eu zic să mergem într-acolo,
Dar te rog să vii cu mine,
Căci mi-e frică solo.
- Mon cher răţuşcă, genial gând,
Dar să mergem, căci nu terminăm doar stând.
Plecând spre casă, cu toată herghelia se-ntâlniră,
Se salutară politicos,
Însă nimănui cu ce-aveau de gând nu răbufniră.
Ajungând în faţa unei ferestre,
Se gândeau cum să intre, dar fără să alerte.
- Mon cher gallina, pân-acolo cred că pot să zbor,
Sper doar să nu mă prindă, căci altfel mă aşteaptă-un topor.
Raţa din două bătăi ajunse pe pervaz,
Iar ce văzu în casă aproape o lăsă fără glas,
O marcă atât de tare încât îşi zise: - Mai bine las' !
Pe masă adormit, c-o sticlă lângă, un dâns,
Mai încolo, o femeie, spălând vasele se abţinea din plâns,
Copiii, pe jos, trăgeau din mucuri de ţigară,
Pentru cei de neamul lor o imagine hilară.
- Mon cher gallina, în lume pe toate n-ai cum să le cunoşti,
Însă fi sigură de asta: “Oamenii sunt proşti..”
A Borkan Production
joi, 10 iulie 2008
în căutarea cuvintelor potrivite
[...]
căutând cuvinte potrivite şi rime perfecte,
- e iadul pe pământ pentru cel ce nu ştie s-aştepte -
[...]
şi totuşi cea mai mare temere e să reuşesc...
odată ajuns în vârf nu-mi mai rămâne decât să mă prăbuşesc.
rămân cu idealul, un puşti cu un vis,
acesta fiind şi singurul meu compromis.
A Borkan Production
sursă poză
căutând cuvinte potrivite şi rime perfecte,
- e iadul pe pământ pentru cel ce nu ştie s-aştepte -
[...]
şi totuşi cea mai mare temere e să reuşesc...
odată ajuns în vârf nu-mi mai rămâne decât să mă prăbuşesc.
rămân cu idealul, un puşti cu un vis,
acesta fiind şi singurul meu compromis.
A Borkan Production
sursă poză
marți, 8 iulie 2008
"din ceas in ceas"
Scârţâitul scaunului îi făcea acum plăcere,
Lângă, pline de mucuri, erau două scrumiere,
Fereastra înnegrită, de pătrundeau doar câteva raze,
Parcă fotografiindu-l, mereu în aceleaşi ipostaze.
În cameră domnea un amestec de ţigară cu naftalină,
Cea din urmă-l izolează, cea dintâi îl alină.
Încerca să-şi reamintească tot ce a fost
Şi se chinuia să le găsească la toate un rost.
Însă îşi dădu seama că astfel de gânduri îl fac doar anost,
Exact ca un bun creştin ce păcătuieşte, dar ce ţine post.
Imagini colorate îi defilau prin minte,
Sunete de nicăieri îi treceau pe lângă ureche,
Toate astea-l ajutau să conştientizeze că încă mai simte,
Deşi de mult se înjumătăţise o pereche.
Bătrânul stătea.. şi se uita pe podea,
Căutând nu ştiu ce poză, aruncată.. cu ea.
Ştia că urmează să o revadă cât de curând,
Îi treceau prin minte scrisorile ce i le scrisese.. rând cu rând.
Bătrânul acum doar mai aştepta,
Nu mai putea face nimic.. nici nu voia.
În încăpere se lăsă răcoare, iar omul nu mai era.
A Borkan Collaboration după o producţie sorin_mw
Lângă, pline de mucuri, erau două scrumiere,
Fereastra înnegrită, de pătrundeau doar câteva raze,
Parcă fotografiindu-l, mereu în aceleaşi ipostaze.
În cameră domnea un amestec de ţigară cu naftalină,
Cea din urmă-l izolează, cea dintâi îl alină.
Încerca să-şi reamintească tot ce a fost
Şi se chinuia să le găsească la toate un rost.
Însă îşi dădu seama că astfel de gânduri îl fac doar anost,
Exact ca un bun creştin ce păcătuieşte, dar ce ţine post.
Imagini colorate îi defilau prin minte,
Sunete de nicăieri îi treceau pe lângă ureche,
Toate astea-l ajutau să conştientizeze că încă mai simte,
Deşi de mult se înjumătăţise o pereche.
Bătrânul stătea.. şi se uita pe podea,
Căutând nu ştiu ce poză, aruncată.. cu ea.
Ştia că urmează să o revadă cât de curând,
Îi treceau prin minte scrisorile ce i le scrisese.. rând cu rând.
Bătrânul acum doar mai aştepta,
Nu mai putea face nimic.. nici nu voia.
În încăpere se lăsă răcoare, iar omul nu mai era.
A Borkan Collaboration după o producţie sorin_mw
miercuri, 14 mai 2008
ce mi se mai c*** mintea
[...]
sunt om, deci ceva cam defect,
definiţia mea: om cu scrisu' infect.
[...]
lua-mi-aş visele şi băga-le-aş într-o valiză,
ca apoi să mă închid într-un beci şi să le supun la o analiză,
ph neutru, ph acid sau ph bazic,
nu contează nici unu' atât timp cât eu rămân static.
reacţie endotermă sau reacţie exotermă,
pentru experimente am nevoie de un spaţiu mai mare,
... mă duc să-mi cumpăr o fermă.
biserica nu-i de acord cu mine,
am aruncat asupra ei o anatemă,
să creadă cine vrea şi să creadă ce vrea,
nicio problemă,
doar că nu corespunde cu politica mea.
[...]
A Borkan Production
Sursă poză: link
sunt om, deci ceva cam defect,
definiţia mea: om cu scrisu' infect.
[...]
lua-mi-aş visele şi băga-le-aş într-o valiză,
ca apoi să mă închid într-un beci şi să le supun la o analiză,
ph neutru, ph acid sau ph bazic,
nu contează nici unu' atât timp cât eu rămân static.
reacţie endotermă sau reacţie exotermă,
pentru experimente am nevoie de un spaţiu mai mare,
... mă duc să-mi cumpăr o fermă.
biserica nu-i de acord cu mine,
am aruncat asupra ei o anatemă,
să creadă cine vrea şi să creadă ce vrea,
nicio problemă,
doar că nu corespunde cu politica mea.
[...]
A Borkan Production
Sursă poză: link
sâmbătă, 26 aprilie 2008
la cerere..
plin de energie, dar fără idei,
doar prea confuz.
mintea-mi prea plină de mărunţei
aşa că am scos-o din uz.
mă uit în oglindă şi mă amuz,
sec.
[...]
A Borkan Production
doar prea confuz.
mintea-mi prea plină de mărunţei
aşa că am scos-o din uz.
mă uit în oglindă şi mă amuz,
sec.
[...]
A Borkan Production
sâmbătă, 22 martie 2008
CEMK
Îmi iubesc liceul.. încă nu ştiu de ce,
Probabil aşa mi-a fost băgat în minte.
Îmi ador directorul, el e cel mai tare,
Celorlalţi directori din oraş - "Fără supărare!"
El conduce liceul c-o mână stabilă,
(ca să nu zic de fier)
Pentru a conduce liceul el e persoana cea mai abilă,
(n-o să zic "pour nous subjuguer")
Avem paznici la uşă... protecţie garantată,
Primul incident a fost şi cel de ultima dată.
Avem la gât elemente de indentificare,
Asta pentru a calma a directorului îngrijorare,
Te prindem o zi fără ne purtăm ca atare,
Te trecem pe listă şi te dăm ca exemplu.
Doar n-am vrea să ajungă haosul în al nostru preaiubit templu.
Uniforma este de strictă necesitate,
Nu galben, nu roşu, doar culori mate,
Care să arate dorita noastră personalitate.
[...]
Aceasta a fost o odă închinată liceului meu preaiubit,
Dacă mâine o să fiu exmatriculat - aşa mi-a fost sortit.
Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
(orice asemănare cu un pseudocomunism.. nu vi se pare.)
A Borkan Production
Probabil aşa mi-a fost băgat în minte.
Îmi ador directorul, el e cel mai tare,
Celorlalţi directori din oraş - "Fără supărare!"
El conduce liceul c-o mână stabilă,
(ca să nu zic de fier)
Pentru a conduce liceul el e persoana cea mai abilă,
(n-o să zic "pour nous subjuguer")
Avem paznici la uşă... protecţie garantată,
Primul incident a fost şi cel de ultima dată.
Avem la gât elemente de indentificare,
Asta pentru a calma a directorului îngrijorare,
Te prindem o zi fără ne purtăm ca atare,
Te trecem pe listă şi te dăm ca exemplu.
Doar n-am vrea să ajungă haosul în al nostru preaiubit templu.
Uniforma este de strictă necesitate,
Nu galben, nu roşu, doar culori mate,
Care să arate dorita noastră personalitate.
[...]
Aceasta a fost o odă închinată liceului meu preaiubit,
Dacă mâine o să fiu exmatriculat - aşa mi-a fost sortit.
Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
(orice asemănare cu un pseudocomunism.. nu vi se pare.)
A Borkan Production
joi, 20 martie 2008
aveam un bananier
credeam că am un bananier în faţa blocului...
şi nu înţelegeam de ce mama se duce la piaţă să ia banane,
şi nu înţelegeam de ce mama se duce la piaţă să ia banane,
[...]
aveam un copac în faţa blocului...
cred că mai e şi acum,
m-am mutat, n-am putut sta locului,
m-am schimbat pe drum.
A Borkan Production
aveam un copac în faţa blocului...
cred că mai e şi acum,
m-am mutat, n-am putut sta locului,
m-am schimbat pe drum.
A Borkan Production
sâmbătă, 15 martie 2008
ghid de exprimare in versuri
începi scriind primul vers,
pui o virgulă, dai un "Enter".. a mers?
bun.. să continuăm,
la ultimul cuvânt din primul vers ne uităm,
începem versul al doilea,
bla bla bla şi ultimele două litere din cuvânt să fie tot alea.
la al treilea, al patrulea E T C tot la fel,
până faci o pseudopoezie... marcEL
te-ai (a)prins?
nu? păcat, atunci te-ai stins.
aaa.. poate ai vrea să bagi şi un fel de mesaj,
te ajut şi la asta.. doar suntem în şedinţa de dresaj,
oh mesaj, al dracu' mesaj,
ştii ce.. poţi să-l faci şi singur.. hai, curaj.
A Borkan Production
pui o virgulă, dai un "Enter".. a mers?
bun.. să continuăm,
la ultimul cuvânt din primul vers ne uităm,
începem versul al doilea,
bla bla bla şi ultimele două litere din cuvânt să fie tot alea.
la al treilea, al patrulea E T C tot la fel,
până faci o pseudopoezie... marcEL
te-ai (a)prins?
nu? păcat, atunci te-ai stins.
aaa.. poate ai vrea să bagi şi un fel de mesaj,
te ajut şi la asta.. doar suntem în şedinţa de dresaj,
oh mesaj, al dracu' mesaj,
ştii ce.. poţi să-l faci şi singur.. hai, curaj.
A Borkan Production
tp... tmp
[...]
hai să trăim
pretinzând că niciodată n-o să murim,
hai să trăim
pretinzând... că trăim.
A Borkan Collaboration
hai să trăim
pretinzând că niciodată n-o să murim,
hai să trăim
pretinzând... că trăim.
A Borkan Collaboration
miercuri, 5 martie 2008
legenda lui fefy
Despre un mic erou imi este povestea,
Despre care in toata lumea o sa se duca vestea.
Povestea incepe intr-un orasel linistit,
Pe numele sau Focsani,
In lume nu prea auzit.
Dureri de burta erou' nostru acuza,
Gatul il strangea, nu putea respira,
Asa ca l-a dus la doctor mamica sa.
Acolo doctoru' gasi otrava in el
Si hotari ca nu va rezista mult timp astfel,
Asa ca facu pregatirile sa-l taie pe mititel.
Eroul nostru infrunta cu curaj vestea
Si se pregati fizic si spiritual
In timp ce guma mesteca.
Cu deplina incredere se indreapta spre sala de operatii,
Negandindu-se ca ar putea aparea unele complicatii.
Dar ce-a fost mai rau asta s-a-ntamplat,
Iar veninul si-a mai chemat un aliat,
Ca pe erou' nostru sa-l rapuna.
Frate, asta nu-i a buna!
Insa acum nu mai avea probleme doar la stomac,
Caci in drum spre sala de operatii l-au lovit la cap
De vreo trei usi si cred ca si de un dulap.
Insa povetea noastra continua iar erou' rezista,
Atata timp cat Bork face rime si Fefy persista.
Operatia... un calvar...
Chiar si doctorii aveau dupa ea un gust amar.
Acum urmeaza perioada de recuperare...
Nimeni nu stie exact cat de mare...
Vazut l-am pe Fefy la o zi dupa operatie
Si mi-am dat seama de un lucru,
Si anume ca cei ce au grija de el
N-au pic de vocatie.
In timp ce pe afara caini latra si pisicile miauna
Inauntru pe peretii gandacii misuna.
Fefy la un pas de a fi rapus
Asistenta intra si intreaba in ras:
"Ce-ai patit copile? Ori ti-e rau?
Ti-am zis ia prosopu' si vomita in el, zau!"
Insa, in ciuda unei sortii enervante,
Fefy se facu bine si trecu peste toate.
Iar astazi il poti vedea din nou mancand
De parca fiecare zi ar fi ultima pe Pamant.
A Borkan Production
Sursa poza: link
Despre care in toata lumea o sa se duca vestea.
Povestea incepe intr-un orasel linistit,
Pe numele sau Focsani,
In lume nu prea auzit.
Dureri de burta erou' nostru acuza,
Gatul il strangea, nu putea respira,
Asa ca l-a dus la doctor mamica sa.
Acolo doctoru' gasi otrava in el
Si hotari ca nu va rezista mult timp astfel,
Asa ca facu pregatirile sa-l taie pe mititel.
Eroul nostru infrunta cu curaj vestea
Si se pregati fizic si spiritual
In timp ce guma mesteca.
Cu deplina incredere se indreapta spre sala de operatii,
Negandindu-se ca ar putea aparea unele complicatii.
Dar ce-a fost mai rau asta s-a-ntamplat,
Iar veninul si-a mai chemat un aliat,
Ca pe erou' nostru sa-l rapuna.
Frate, asta nu-i a buna!
Insa acum nu mai avea probleme doar la stomac,
Caci in drum spre sala de operatii l-au lovit la cap
De vreo trei usi si cred ca si de un dulap.
Insa povetea noastra continua iar erou' rezista,
Atata timp cat Bork face rime si Fefy persista.
Operatia... un calvar...
Chiar si doctorii aveau dupa ea un gust amar.
Acum urmeaza perioada de recuperare...
Nimeni nu stie exact cat de mare...
Vazut l-am pe Fefy la o zi dupa operatie
Si mi-am dat seama de un lucru,
Si anume ca cei ce au grija de el
N-au pic de vocatie.
In timp ce pe afara caini latra si pisicile miauna
Inauntru pe peretii gandacii misuna.
Fefy la un pas de a fi rapus
Asistenta intra si intreaba in ras:
"Ce-ai patit copile? Ori ti-e rau?
Ti-am zis ia prosopu' si vomita in el, zau!"
Insa, in ciuda unei sortii enervante,
Fefy se facu bine si trecu peste toate.
Iar astazi il poti vedea din nou mancand
De parca fiecare zi ar fi ultima pe Pamant.
A Borkan Production
Sursa poza: link
duminică, 2 martie 2008
manifest
cinci blocuri îngrămădite..
oameni înaintaţi în vârstă cu feţele din ce în ce mai plictisite,
strada îngustă din lung în lat,
doi puşti care la îndemnurile celorlalţi se bat,
nici unul n-are mai mult de 6 ani,
părinţii se uită mândri,
copilul lui are cei mai mulţi fani.
eu stau şi mă uit mirat de pe bancă,
la fel de mirat şi când ionuţ ajunge cu buza spartă,
totu' se termină din prima rundă, nu mai urmează o altă,
ta'su se resemnează şi îl ia în casă,
la garsonieră viaţa era întotdeauna mai frumoasă.
o zi întreagă puştiu' se laudă de victorie,
mare scofală..
eu când i-am spart buza şi-a fugit plângând în casă a şi scos din memorie.
un pumn şi-a fost de'ajuns,
ne manifestam inconştienţi de orice neajuns.
oameni înaintaţi în vârstă cu feţele din ce în ce mai plictisite,
strada îngustă din lung în lat,
doi puşti care la îndemnurile celorlalţi se bat,
nici unul n-are mai mult de 6 ani,
părinţii se uită mândri,
copilul lui are cei mai mulţi fani.
eu stau şi mă uit mirat de pe bancă,
la fel de mirat şi când ionuţ ajunge cu buza spartă,
totu' se termină din prima rundă, nu mai urmează o altă,
ta'su se resemnează şi îl ia în casă,
la garsonieră viaţa era întotdeauna mai frumoasă.
o zi întreagă puştiu' se laudă de victorie,
mare scofală..
eu când i-am spart buza şi-a fugit plângând în casă a şi scos din memorie.
un pumn şi-a fost de'ajuns,
ne manifestam inconştienţi de orice neajuns.
vineri, 29 februarie 2008
viata de marioneta
Stai.. şi deodată te trezeşti în rai..
Ce lume crudă -gândeşti- .. şi ce visare !
Ce curve, ce trotuare şi ce femei murdare !
O marionetă îmbolnăveşte bărbaţi şi copii,
Pe stradă tuşind sacadat placenta gri.
Cu ştrampii decupaţi şi inima de lemn
Perfuzii mentale şi viermii de sub stern
Se sparg !
Şi cioburi îi intră sub straiele de curvă trândavă,
Încet sculptează în ea imaginea de fantomă bolnavă.
Încheieturi ruginesc, iar ea mişcându-se greu
Continuă să caute pseudodragoste de zeu.
Dar pe ea.. cine s-o iubească?
Se accentuează eterna glumă cerească !
Ea e mizerie, scursură de societate erudită.
Ruj roşu, buze ciufulite, cu Dracul înrudită.
Aţe de plumb o mişcă în avanscenă,
Iar fata îşi cumpără bilet spre viaţa eternă.
E tristă.. machiajul se sparge pe părul bălai.
Fluturii în stomac miros a mucegai..
Şopteste uşor cu herpes de fată uzată,
Că actul sexual începe numai după plată.
E marioneta societăţii corupte..
Şi ea..
Măcar e sinceră fata.. spune că da!
Ea oferă dragoste lor contra cost,
Iar ei, păcătoşii, sex plătit fără rost.
Sentimentele goale, vagin cald de târfă,
Uter plăpând, substanţă amorfă.
Marioneta se rupe şi cade pe tare..
Buricul se umflă, metamorfoza începe şi doare.
Fustiţa prăfuită se rupe la colţuri,
Pâinea uscată amanet de gablonţuri.
Foame, tăcere, frig şi durere,
Îi străpung trupul cu atâta putere.
Marioneta nu mişcă, doar tace.. respiră.
Respiră speranţă în acorduri de liră.
Ce lume rea.. gândeşti, ce crud.. ce visare !
Închide ochii mult fardaţi, se scurge şi moare.
Lemn putrezeşte în ea la fel şi perfuziile rupte.
Fata şi-n moarte tot cu picioarele desfăcute.
Se naşte, trăieşte şi piere de-odată.
Bolnav e gândul la viaţa de marionetă prostituată !
zise dodi..
Under the management of “Borkan Productions”
Sursa poza
Ce lume crudă -gândeşti- .. şi ce visare !
Ce curve, ce trotuare şi ce femei murdare !
O marionetă îmbolnăveşte bărbaţi şi copii,
Pe stradă tuşind sacadat placenta gri.
Cu ştrampii decupaţi şi inima de lemn
Perfuzii mentale şi viermii de sub stern
Se sparg !
Şi cioburi îi intră sub straiele de curvă trândavă,
Încet sculptează în ea imaginea de fantomă bolnavă.
Încheieturi ruginesc, iar ea mişcându-se greu
Continuă să caute pseudodragoste de zeu.
Dar pe ea.. cine s-o iubească?
Se accentuează eterna glumă cerească !
Ea e mizerie, scursură de societate erudită.
Ruj roşu, buze ciufulite, cu Dracul înrudită.
Aţe de plumb o mişcă în avanscenă,
Iar fata îşi cumpără bilet spre viaţa eternă.
E tristă.. machiajul se sparge pe părul bălai.
Fluturii în stomac miros a mucegai..
Şopteste uşor cu herpes de fată uzată,
Că actul sexual începe numai după plată.
E marioneta societăţii corupte..
Şi ea..
Măcar e sinceră fata.. spune că da!
Ea oferă dragoste lor contra cost,
Iar ei, păcătoşii, sex plătit fără rost.
Sentimentele goale, vagin cald de târfă,
Uter plăpând, substanţă amorfă.
Marioneta se rupe şi cade pe tare..
Buricul se umflă, metamorfoza începe şi doare.
Fustiţa prăfuită se rupe la colţuri,
Pâinea uscată amanet de gablonţuri.
Foame, tăcere, frig şi durere,
Îi străpung trupul cu atâta putere.
Marioneta nu mişcă, doar tace.. respiră.
Respiră speranţă în acorduri de liră.
Ce lume rea.. gândeşti, ce crud.. ce visare !
Închide ochii mult fardaţi, se scurge şi moare.
Lemn putrezeşte în ea la fel şi perfuziile rupte.
Fata şi-n moarte tot cu picioarele desfăcute.
Se naşte, trăieşte şi piere de-odată.
Bolnav e gândul la viaţa de marionetă prostituată !
zise dodi..
Under the management of “Borkan Productions”
Sursa poza
miercuri, 27 februarie 2008
gute Nacht
[...]
”Viaţa ţine între două puncte, de când te naşti - până mori,
Între… depinde doar de tine să-nveţi să mergi, să-noţi, să zbori.”
[...]
Lumina pâlpâie slab în spatele meu…
Am întors spatele luminii, lui Dumnezeu…
Nu contează de ce, pur şi simplu aşa sunt eu,
[...]
Mâine mă-ntorc şi aştept să vină
Şi-o să aştept, şi-o să aştept…
până nu mai am nici cea din spate lumină.
A Borkan Production
Sursa poza: link
”Viaţa ţine între două puncte, de când te naşti - până mori,
Între… depinde doar de tine să-nveţi să mergi, să-noţi, să zbori.”
[...]
Lumina pâlpâie slab în spatele meu…
Am întors spatele luminii, lui Dumnezeu…
Nu contează de ce, pur şi simplu aşa sunt eu,
[...]
Mâine mă-ntorc şi aştept să vină
Şi-o să aştept, şi-o să aştept…
până nu mai am nici cea din spate lumină.
A Borkan Production
Sursa poza: link
pff..
începuturile mi se par cele mai grele, iar finalurile doar naturale.
toţi începem c-o idee proprie, dar ajungem la aceleaşi concluzii banale.
[...]
ideile se tranformă în imagini,
imaginile în cuvinte,
cuvintele umplu pagini,
iar paginile devin caiete.
caietele se umplu de praf şi sunt date uitării,
scriu degeaba... sunt conştient de asta,
dar am căzut pradă stării.
[...]
cum am zis, finalul e doar natural,
şi fapul că tinde spre banal îl face doar atemporal.
A Borkan Production
Sursa poza: link
toţi începem c-o idee proprie, dar ajungem la aceleaşi concluzii banale.
[...]
ideile se tranformă în imagini,
imaginile în cuvinte,
cuvintele umplu pagini,
iar paginile devin caiete.
caietele se umplu de praf şi sunt date uitării,
scriu degeaba... sunt conştient de asta,
dar am căzut pradă stării.
[...]
cum am zis, finalul e doar natural,
şi fapul că tinde spre banal îl face doar atemporal.
A Borkan Production
Sursa poza: link
intro
cre’că ninge..
şi totuşi lumea tot la îngrămădeală.. încă se-mpinge.
[...]
îngeri fără o aripă..
care prin acţiunile lor şi ultimul gram de bine şi-l extirpă.
restu’ exact..
am făcut cu diavolul un pact,
posibil să fi fost o decizie lipsită de tact,
având în vedere că mai nimic nu s-a schimbat.
[...]
A Borkan Production
şi totuşi lumea tot la îngrămădeală.. încă se-mpinge.
[...]
îngeri fără o aripă..
care prin acţiunile lor şi ultimul gram de bine şi-l extirpă.
restu’ exact..
am făcut cu diavolul un pact,
posibil să fi fost o decizie lipsită de tact,
având în vedere că mai nimic nu s-a schimbat.
[...]
A Borkan Production
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
sfidează timpul, sfidează ordinea firească, i-a fost de'ajuns doar să se nască. nu vrea să plece, din minte să dispară, în faţa timpu... -
cand toata lumea joaca in contrapartida, eu ma opresc - imi iau gemul si am plecat. viitorul ne cam ajunge din urma si sfaturile trecut...
