cinci blocuri îngrămădite..
oameni înaintaţi în vârstă cu feţele din ce în ce mai plictisite,
strada îngustă din lung în lat,
doi puşti care la îndemnurile celorlalţi se bat,
nici unul n-are mai mult de 6 ani,
părinţii se uită mândri,
copilul lui are cei mai mulţi fani.
eu stau şi mă uit mirat de pe bancă,
la fel de mirat şi când ionuţ ajunge cu buza spartă,
totu' se termină din prima rundă, nu mai urmează o altă,
ta'su se resemnează şi îl ia în casă,
la garsonieră viaţa era întotdeauna mai frumoasă.
o zi întreagă puştiu' se laudă de victorie,
mare scofală..
eu când i-am spart buza şi-a fugit plângând în casă a şi scos din memorie.
un pumn şi-a fost de'ajuns,
ne manifestam inconştienţi de orice neajuns.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Toată viaţa am locuit în blocuri, exceptând zilele sau săptămânile petrecute la ţară, când venea timpul ca pământul să fie muncit, iar pări...
-
nu mai e ca şi cum aş merge la pas, se pare că nu-i soluţie chiar pentru orice impas. şi totuşi încăpăţânarea îmi continuă, ţelul tot o viaţ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu