dureri de apendice..

Într-o dimineaţă, o raţă şi-o găină
S-au pus să facă un tort,
Însă n-aveau făină.

- Mon cher gallina, j’ai une idée,
În casa fermierului, făină sigur e!
Eu zic să mergem într-acolo,
Dar te rog să vii cu mine,
Căci mi-e frică solo.
- Mon cher răţuşcă, genial gând,
Dar să mergem, căci nu terminăm doar stând. 
Plecând spre casă, cu toată herghelia se-ntâlniră,
Se salutară politicos,
Însă nimănui cu ce-aveau de gând nu răbufniră.
Ajungând în faţa unei ferestre,
Se gândeau cum să intre, dar fără să alerte.
- Mon cher gallina, pân-acolo cred că pot să zbor,
Sper doar să nu mă prindă, căci altfel mă aşteaptă-un topor. 
Raţa din două bătăi ajunse pe pervaz,
Iar ce văzu în casă aproape o lăsă fără glas,
O marcă atât de tare încât îşi zise: - Mai bine las' !
Pe masă adormit, c-o sticlă lângă, un dâns,
Mai încolo, o femeie, spălând vasele se abţinea din plâns,
Copiii, pe jos, trăgeau din mucuri de ţigară,
Pentru cei de neamul lor o imagine hilară.

- Mon cher gallina, în lume pe toate n-ai cum să le cunoşti,
Însă fi sigură de asta: “Oamenii sunt proşti..”




A Borkan Production

în căutarea cuvintelor potrivite

[...]

căutând cuvinte potrivite şi rime perfecte,
- e iadul pe pământ pentru cel ce nu ştie s-aştepte -
[...]

şi totuşi cea mai mare temere e să reuşesc...
odată ajuns în vârf nu-mi mai rămâne decât să mă prăbuşesc.
rămân cu idealul, un puşti cu un vis,
acesta fiind şi singurul meu compromis.



A Borkan Production




sursă poză

"din ceas in ceas"

Scârţâitul scaunului îi făcea acum plăcere,
Lângă, pline de mucuri, erau două scrumiere,
Fereastra înnegrită, de pătrundeau doar câteva raze,
Parcă fotografiindu-l, mereu în aceleaşi ipostaze.
În cameră domnea un amestec de ţigară cu naftalină,
Cea din urmă-l izolează, cea dintâi îl alină.
Încerca să-şi reamintească tot ce a fost
Şi se chinuia să le găsească la toate un rost.
Însă îşi dădu seama că astfel de gânduri îl fac doar anost,
Exact ca un bun creştin ce păcătuieşte, dar ce ţine post.

Imagini colorate îi defilau prin minte,
Sunete de nicăieri îi treceau pe lângă ureche,
Toate astea-l ajutau să conştientizeze că încă mai simte,
Deşi de mult se înjumătăţise o pereche.

Bătrânul stătea.. şi se uita pe podea,
Căutând nu ştiu ce poză, aruncată.. cu ea.
Ştia că urmează să o revadă cât de curând,
Îi treceau prin minte scrisorile ce i le scrisese.. rând cu rând.

Bătrânul acum doar mai aştepta,
Nu mai putea face nimic.. nici nu voia.

În încăpere se lăsă răcoare, iar omul nu mai era.


A Borkan Collaboration după o producţie sorin_mw