Lângă, pline de mucuri, erau două scrumiere,
Fereastra înnegrită, de pătrundeau doar câteva raze,
Parcă fotografiindu-l, mereu în aceleaşi ipostaze.
În cameră domnea un amestec de ţigară cu naftalină,
Cea din urmă-l izolează, cea dintâi îl alină.
Încerca să-şi reamintească tot ce a fost
Şi se chinuia să le găsească la toate un rost.
Însă îşi dădu seama că astfel de gânduri îl fac doar anost,
Exact ca un bun creştin ce păcătuieşte, dar ce ţine post.
Imagini colorate îi defilau prin minte,
Sunete de nicăieri îi treceau pe lângă ureche,
Toate astea-l ajutau să conştientizeze că încă mai simte,
Deşi de mult se înjumătăţise o pereche.
Bătrânul stătea.. şi se uita pe podea,
Căutând nu ştiu ce poză, aruncată.. cu ea.
Ştia că urmează să o revadă cât de curând,
Îi treceau prin minte scrisorile ce i le scrisese.. rând cu rând.
Bătrânul acum doar mai aştepta,
Nu mai putea face nimic.. nici nu voia.
În încăpere se lăsă răcoare, iar omul nu mai era.
A Borkan Collaboration după o producţie sorin_mw
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu