picasem din nou din ceruri, purtat printre nori de vant,
si m-am trezit ca altadata cu picioarele pe pamant.
asfaltul era ca-n-totdeauna: rece, gri si dur
si starea de neliniste iar nu aveam cum sa o inlatur.
nu-mi gaseam niciodata locul, eram in general considerat nepotrivit
si tineam cu tarie la o trasatura care nu mi-ar fi adus niciun merit.
incercasem la un moment dat si ma cacasem o ceasca de ceai,
insa haina nu-mi venea bine... am aruncat-o si acum e plina de mucegai.
preferam sa-mi pastrez naivitatea si sa cred ca pot zbura
voiam ca de lucrurile simple, sincer sa ma pot bucura.
nu voiam sa devin un cinic cu sprancene mereu incruntate,
si sa-mi acompaniez propunerile copilaresti doar cu un "de ce nu se poate?"
cred ca la nevoie... intotdeauna ma va asteapta o scara,
care duce spre un nor, deasupra unei campii, pe timp de primavara;
si norul de nor legat, printr-un continuu curcubeu,
mozaic al amintirilor, ca al copilariei milieu.
abc/p
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
03
picasem din nou din ceruri, purtat printre nori de vant, si m-am trezit ca altadata cu picioarele pe pamant. asfaltul era ca-n-totdeauna: ...
-
sfidează timpul, sfidează ordinea firească, i-a fost de'ajuns doar să se nască. nu vrea să plece, din minte să dispară, în faţa timpu...
-
cand toata lumea joaca in contrapartida, eu ma opresc - imi iau gemul si am plecat. viitorul ne cam ajunge din urma si sfaturile trecut...