se pare că nu-i soluţie chiar pentru orice impas.
şi totuşi încăpăţânarea îmi continuă,
ţelul tot o viaţă ferită de muncă asiduă.
static e ori omul, e ori gândul,
iar ori omul, ori gândul e ori violentul, e ori blândul.
el - început de viaţă şi ca oricare cetăţean normal
ajunsese să înţeleagă că e mulţumitor şi un conţinut banal.
o familie, o casă, un salariu modest,
şi oleacă de frică băgată în piele
care să înăbuşe orice formă de protest.
însă diferenţa de la teorie la practică
e ca diferenţa de la cer la pământ,
o mentalitate statică,
care e trezită doar de cel mai rece vânt.
prăbuşirea credinţelor duce la alienare,
tragic e momentul în care nu mai există nicio alintare.
şi totuşi el încearcă iarăşi să se ridice,
se consideră totdeauna singur, deşi lasă pe alţii să se implice.
acceptă ajutorul însă ajunge să nu-l mai recunoască,
viaţa o mai vede doar ca pe o mască după o altă mască.
conştientizarea de sine se pierde pe drum,
obsedat doar de gândul - "viitorul nu va fi trecutul,
întregul nu va sfarşi în scrum".
în final antagonismul dintre dorinţă şi realitate
doar te ţine treaz nopţile amăgindu-te cu imagini îndepărtate.
dumnezeu o să ne ierte, e de datoria lui,
la fel cum părintele ar trebui să se simtă vinovat pentru greşelile copilului.
A Borkan Production
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu