03

picasem din nou din ceruri, purtat printre nori de vant,
si m-am trezit ca altadata cu picioarele pe pamant.
asfaltul era ca-n-totdeauna: rece, gri si dur
si starea de neliniste iar nu aveam cum sa o inlatur.

nu-mi gaseam niciodata locul, eram in general considerat nepotrivit
si tineam cu tarie la o trasatura care nu mi-ar fi adus niciun merit.
incercasem la un moment dat si ma cacasem o ceasca de ceai,
insa haina nu-mi venea bine... am aruncat-o si acum e plina de mucegai.

preferam sa-mi pastrez naivitatea si sa cred ca pot zbura
voiam ca de lucrurile simple, sincer sa ma pot bucura.
nu voiam sa devin un cinic cu sprancene mereu incruntate,
si sa-mi acompaniez propunerile copilaresti doar cu un "de ce nu se poate?"

cred ca la nevoie... intotdeauna ma va asteapta o scara,
care duce spre un nor, deasupra unei campii, pe timp de primavara;
si norul de nor legat, printr-un continuu curcubeu,
mozaic al amintirilor, ca al copilariei milieu.


abc/p